Vandenbergh, Omam Biyik, Bouba Diop… Alcaraz? Nu. Alcaraz, nu. El nu va intra în istorie. Ecran negru. Suntem în 1982, la Mundialul spaniol. Echipa Argentinei intră pe proaspăt inauguratul Nou Camp în calitate de deţinătoare a titlului – cucerit acasă, în plină dictatură a generalilor. E condusă de noul ei star,…
Iordănescu avea un principiu foarte sănătos: primul meci din grupe trebuie câştigat, neapărat. Când ai 3 puncte şi încă două partide la “dispoziţie”, altfel poţi proteja liniştea, altfel se uită adversarul la tine. Sigur că toţi antrenorii ştiu acest “secret”, însă nu înţeleg de ce nu se vede asta în…
Aţi observat? Afişajul transmisiilor de la Mondiale este aproape inexistent. Nu ni se comunică scorul mai deloc, nu ni se spune cine este jucătorul din prim-plan, cel care a tras la poartă sau a făcut vreun fault. Nu ştim care a fost posesia balonului, câţi oameni sunt în tribune sau…
Cred că am să fac o pasiune pentru echipa a cărei galerie va fi prima care acoperă, cântând, vacarmul vuvuzelelor. “Pe vremuri”, când te uitai la fotbal auzeai cum tribuna savurează un dribling, cum îşi face speranţe la începutul unui contraatac sau cum se revoltă la o talpă înfiptă în…
Am văzut prima dintre echipele care se pot gândi la câştigarea Cupei Mondiale: Argentina. Mocneşte acolo – în şoaptele dintre neastâmpăratul Maradona şi lent-înţeleptul Veron, între alura de macho de corazon a portarului Romero şi aerul băieţesc al lui Messi – o forţă sentimentală care poate supune pe oricine, dar şi o…
Dacă în prima postare eram oarecum blând, acum sunt sigur: vuvuzela, mica trompetă a sud-africanilor, poate compromite aceste Mondiale. Sunetul său neîntrerupt, spart şi agresiv afectează calitatea jocului şi confortul telespectatorilor. El striveşte orice altă manifestare sonoră şi creează, totodată, un ambuteiaj în centrul nervos al relaxării. Absenţa scandărilor şi…
S-a încheiat prima partidă a Mondialelor din Africa de Sud. Mi-am propus să scriu cât de multe cronici de la această ediţie (sub genericul “Frica de sud”, doar pentru că-mi place cum sună), cronici care să aibă fotbalul ca punct de plecare şi nici o destinaţie precisă . Am cochetat şi…
Regizorul Corneliu Porumboiu e genul de tip cu care ai vrea să fii prieten. E deschis, prompt în replică şi hâtru – are umorul acela moldovenesc creat din intonaţie şi o ironie discretă, lipsită de răutate. A fost cel mai destins invitat de la TIFF Lounge, fără niciun fel de aere…