Ţineam cu Brazilia, ca tot românul care se uită la Mondiale când tricolorii nu s-au calificat. Dar ţineam, mărturisesc, şi cu nord-coreenii. Realizam asta cu o oarecare mirare şi încercând să-mi înţeleg sentimentul.

Brazilia – Coreea de Nord 2-1 (0-0). Au înscris Maicon şi Elano, respectiv Ji Yun Nam.

Şi sentimentul venea din adolescenţă, din anii aceia în care urcam pe dealuri, să ne strângem în jurul unui televizor Sport, sau ne înghesuiam în sufrageria unui vecin de la ultimul etaj, care avea “antenă de unguri”. Şi sentimentul îmi spunea aşa: cum ar fi fost dacă noi, românii, am fi ajuns la Mondiale în anii ‘80, de exemplu la cele din Mexic? Câtă bucurie ne-ar fi adus să ne vedem naţionala jucând din nou la Guadalajara sau în cine ştie ce alt oraş cu nume fierbinte, câtă binevenită evadare din realitate?

Şi sentimentul m-a pus să-mi imaginez cum o fi să fii nord-coreean în 2010 şi să-ţi priveşti echipa, la televizor, jucând cu Brazilia. Televizor! Brazilia! Mondiale! Şi să mai speri, de ce nu, că poate ai tăi vor scoate un egal… Cât de fericiţi şi, deopotrivă, lucid de nefericiţi vor fi fost fiind telespectatorii ăia aseară?

Poate că, dacă n-ar fi jucat cu Brazilia, iar Brazilia n-ar fi fost generoasă cum o ştiam, aş fi ţinut mai mult, până la capăt, cu inimoşii, cu disciplinaţii, cu bieţii nord-coreeni. Dar seleção n-a economisit talent nici de această dată, nu şi-a “dozat efortul” şi nici nu i-a dispreţuit pe adversari. A atacat continuu – motivată, ce-i drept, şi de rezistenţa grozavilor Pak Nam Choi (nr. 4) sau Chol Jin (nr. 13) -, a încercat în toate felurile, prin toate metodele, iar, de câştigat, a câştigat datorită a două spaţii cât o rază de lumină, cât o fracţiune de secundă, pe care în acea rază a ştiut să le ocupe şi în acea fracţiune le-a străbătut cu mingea.

Nota meciului: 7,5.

Jucătorul meciului: Maicon.

*

P.S. L-aş fi pus pe Maicon “jucătorul meciului” şi dacă n-ar fi înscris golul eliberator, dar nu pot să nu adaug: Bastos, ce fotbalist!, Robinho, cât suflet!…