Am văzut prima dintre echipele care se pot gândi la câştigarea Cupei Mondiale: Argentina. Mocneşte acolo – în şoaptele dintre neastâmpăratul Maradona şi lent-înţeleptul Veron, între alura de macho de corazon a portarului Romero şi aerul băieţesc al lui Messi – o forţă sentimentală care poate supune pe oricine, dar şi o vulnerabilitate în faţa unui potenţial adversar rece şi greu impresionabil.

Argentina – Nigeria 1-0 (1-0). A înscris Heinze.

După patru campionate mondiale trăite pe teren, Maradona a învăţat că ar fi o prostie să apeşi la maximum pe acceleraţie încă din faza grupelor, că energia trebuie dozată şi că e mai bună o victorie pentru care te-ai temut decât un festival de goluri în urma căruia jucătorii ar risca să se culce pe-o ureche.

Nu-i vorbă, argentinienii au muncit pentru cele trei puncte, cu atât mai mult cu cât Nigeria e o trupă dură şi, după acest meci, pare îndreptăţită să ţintească locul doi în grupa B. Însă concentrarea le-a lipsit sud-americanilor în câteva rânduri şi, în ciuda ocaziilor ratate de Messi, meciul se putea încheia (cel puţin) la egalitate.

A propos de Messi: pentru noi, cei din faţa televizoarelor, ar fi bine ca Argentina să meargă cât mai departe, ca să putem vedea incursiunile sale “inconştiente”, care sfidează orice tactică şi salvează fotbalul din visurile noastre.

Nota meciului: 7.

Jucătorul meciului: Messi.