“Când te duci acasă, la mama ta, ai grijă…”. Alex Ferguson despre calităţile unui lider

Am citit, după recomandarea lui Traian Ungureanu, interviul-eveniment pe care Alex Ferguson l-a acordat revistei engleze “New Statesmen”, mai precis lui Alastair Campbell, fostul secretar de presă şi om de încredere al lui Tony Blair. Pentru ne-microbişti, Alex Ferguson e cel mai titrat antrenor de fotbal din Marea Britanie, managerul…

O campanie “explozivă” a UNICEF

“Pentru a demonstra pericolul insidios al minelor anti-personal şi a atrage atenţia asupra proiectelor UNICEF împotriva acestor mine, am plasat pe podeaua unor spaţii publice stickere care au bandă adezivă pe partea superioară. Când dezlipeau stickerul, oamenii descopereau imaginea minei anti-personal pe partea cealaltă şi erau informaţi că, în multe…

Cu cine ţii la Europenele de fotbal? O campanie premiată la festivalul de publicitate al ţărilor arabe

“Când încep Campionatele Europenele de fotbal, egiptenii – dându-şi seama că nu participă la turneu – îşi asumă câte o naţionalitate europeană. Apoi, fiecare microbist susţine cu pasiune echipa pe care a ales-o, până la finalul turneului”. Acesta este synopsisul campaniei care a câştigat marele premiu la secţiunea TV/Cinema a festivalului…

Mişcarea de proclamare a suveranităţii din mai multe state americane, un subiect inexistent în presa noastră

“Puterile care nu sunt acordate Statelor Unite de către Constituţie, şi care nu sunt nici interzise statelor, le revin (le sunt rezervate) statelor în parte, sau poporului”. Acest al 10-lea amendament la Constituţia SUA este prevederea legislativă pe baza căreia, în ultimele zile, tot mai multe state americane depun proiecte…

Oscarul pentru cel mai bun film. Ce mesaj ar transmite victoria fiecăruia dintre cele cinci nominalizate

“Premiile, în special pentru cel mai bun film, par să aibă în acest an o însemnătate mai mare decât oricând. (…) Cinefilii au înţeles că, atunci când alegi una dintre peliculele nominalizate, fie că realizezi sau nu, votezi și pentru filosofia regizorală şi pentru atitudinea faţă de cinema. În aceste zile…