Despre Ahmadinejad, Mussavi, islam, Rusia, gaz şi chador, cu singurul jurnalist român specialist în problema Iranului

Carmen Gavrilă e un reporter ca-n filme. I se spune “soldatul sovietic”, pentru că “rezistă la orice”. E singurul jurnalist de teren din România care ştie limba farsi (persană). A învăţat-o mai întâi la Facultatea de Litere din Bucureşti (împreună cu engleza), apoi şi-a perfecţionat-o făcând deplasări succesive în Iran.…

Cum deosebeşti atacul de presă întemeiat de cel interesat. Fragment din cartea lui Iulian Comănescu

Iulian Comănescu îşi lansează duminică prima sa carte, intitulată “Cum să devii un Nimeni. Mecanismele notorietăţii, branduri personale şi piaţa media din România”. Mă bucur foarte mult pentru el că a avut curajul de a face o asemenea prinsoare cu sine însuşi şi că a şi ieşit biruitor. Generaţia noastră,…

Prima broască râioasă înghiţită de TRU

“Un om politic trebuie să fie în stare să mănânce broaşte râioase pe burta goală”. Mi-am amintit această frază, spusă de Iuliu Maniu şi citată deseori în România ultimilor ani, văzând fotografia alăturată, realizată la ceremonia de joi, de la Palatul Cotroceni, în cadrul căreia cei 33 de europarlamentari şi-au…