de Nichita Danilov Trebuie să ai o inimă de piatră ca să poţi vieţui pe pămînt şi uneori e bine să nu ai nici această piatră. Dacă vezi o fereastră luminată în noapte s-o spargi şi să spargi nu numai fereastra, ci să faci ţăndări şi tot ce se află…
35 articole în categoria
Poezii de zi
de Petre Stoica După despărţire rămâne o tristeţe de sabie ruginită sarea din pâine se întunecă lumina din floare putrezeşte şi rămâne un spaţiu nemărginit plin de oglinzi care te înghit mereu şi mereu rămâne o tristeţe de sabie ruginită Poetul Petre Stoica, coleg de generaţie cu Nichita Stănescu şi…
de Andrei Codrescu Nu te speria de gesturile mele, Tu cel care mă vezi, Oricât de aprigă mi-ar fi mişcarea. Fii înţelept şi bucură-te. Eu sunt asemenea elicei avionului, Neputincioasă până-i poţi vedea rotirea - Ucigător este doar locul paşnic unde Elicea avionului se-nvârte invizibilă. Tu teme-te numai de spaţiu-n…
de Nichita Stănescu Se ia o bucată de piatră, se ciopleşte cu o daltă de sînge, se lustruieşte cu ochiul lui Homer, se răzuieşte cu raze. pînă cubul iese perfect. După aceea se sărută de nenumărate ori cubul cu gura ta, cu gura altora şi mai ales cu gura infantei.…
de Lucian Blaga Valul mai bate, acelaşi. Raza e trează în turn. Cald e nisipul pe plaje, numai puţin dacă scurm. Noaptea-i târzie, de august. Orele-horele tac. Cugetul, cumpăna, steaua grea judecată îmi fac. Murmură dor de pereche. Patima cere răspuns. Ah, mineralul în toate geme adânc şi ascuns. Sarea…
de Daniela Crăsnaru Tu nu mă iubeşti. Asta se vede cu ochiul liber De la o poştă. El face eforturi să-şi amintească numele meu măcar două vocale, poate un e, poate un a. Dumnealui se-ntreabă, desigur în gând şi extrem de prudent, dacă noi doi, vreodată, cândva. Ce dragi îmi…
Îngerul de Matei Vişniec La mine vine un singur înger unul singur îmi spune: a ta este această bucată de pîine? ţi-o iau! îmi spune: a ta este această fereastră subţire înnourată? ţi-o iau! îmi spune: a ta este cămaşa, a ta este grădina, al tău este scaunul, somnul floarea,…
de Radu Stanca “Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare?” O întrebă în şoaptă într-o zi. “Din insule pierdute-n depărtare Cea mai frumoasă floare care-o fi”. Abia se mai zăreşte-acum catargul. Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân O fată albă, alb măsoară largul, Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.…