Abia astăzi am aflat, aşa că îmi cer scuze celor care ştiau despre această comoară. Apoi am căutat pe Google: a fost şi o ştire Mediafax, s-a scris pe alte bloguri, dar sunt convins că, la fel ca mine, nici alţii nu ştiau, aşa că nu pot să nu vă…
Diverse
O mai veche convingere a mea se dovedeşte îndreptăţită: omul credincios – indiferent de ce credinţă e vorba – poate spune, uneori, chiar dacă nu e hiper-dotat, lucruri mult mai inteligente şi mai cuviincioase decît necredinciosul hiper-dotat. Cu alte cuvinte, intelectual vorbind, ateismul nu rentează, oricît ar fi de „deştept“ (Andrei Pleşu,…
Sursa foto: cristidanilet.wordpress.com În sfârşit, un magistrat care are curaj în a susţine un drept inalienabil. Noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul clujean Virgil Andreieş (foto), a declarat la RFI, citat de Hotnews, că Parlamentul trebuie să anuleze legea Voiculescu, care prevede că foştii proprietari nu…
În urmă cu câteva minute, Curtea Constituţională (CCR) a decis că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care se interzice cumulul pensie-salariu este neconstituţională. Această decizie reprezintă o lovitură politică şi de imagine pe care premierul şi profesorul de drept constituţional Emil Boc o va resimţi din plin. Dacă scandalul…
Eu, Mihnea Măruţă, tată de fete, declar pe proprie răspundere că următorul clip publicitar nu are nici o corespondenţă în realitate şi, mai mult, reprezintă o jignire adusă celor ca mine - bărbaţi care nici nu vor să conceapă, darmite să se trezească într-o dimineaţă că un băiat a dormit…
Publicaţia franceză La Tribune a iniţiat o campanie pentru alegerea animalului-simbol al Europei, scrie Cotidianul, care preia ideea şi o aplică şi asupra ţării noastre. Ariciul, calul, porcul şi zimbrul sunt cele patru variante pe care ziarul le ia în considerare pentru o prezumtivă reprezentare heraldică a României. Eu cred…
Am fost de bună-credinţă. Mi-am zis să pornesc de la zero în ceea ce priveşte aprecierea politică a noului guvern, în ciuda revenirii în postura de miniştri a unor persoane (Gabriel Oprea, Marian Sârbu, Ilie Sârbu, Ecaterina Andronescu…) care au făcut parte din cel mai penal cabinet de după 1990,…
Recunosc: şi eu aveam ştampila bine apăsată pe categoria “neveste de fotbalişti”. Dar după ce am citit, la djerzinski, despre blogul Ralucăi Zenga, soţia fostului antrenor de la Steaua şi Dinamo, actualmente la Catania, am devenit curios. Iar ceea ce am descoperit pe site-ul Superficialei, cum îşi zice doamna Zenga,…