Sunt nedumerit. Am vorbit în ultima vreme cu oameni care conduc afaceri importante, în domenii diferite, şi care spun, parcă s-ar fi înţeles, că încă n-am ajuns în bulboana crizei, că la iarnă şi în 2010 va fi mult mai greu decât în acest an şi că noi, oamenii simpli, vom învăţa să ne mulţumim şi cu mai puţin.

Dacă urmăreşti însă declaraţiile premierului Boc şi ale guvernatorului BNR, ai crede că sunt semne de relansare a economiei şi că poţi redeveni optimist. Dar vine şeful Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick, şi zice că există riscul să se ajungă la “o gravă criză umană şi socială, cu implicaţii politice foarte importante”. “Europa de Est este într-o situaţie delicată, în special ţările baltice şi altele precum România”, spune Zoellick într-un interviu pentru El Pais, citat de “Gândul”.

Acei oameni de afaceri cu care am povestit vedeau posibilă o firavă reluare a creşterii cel mai devreme la finele lui 2010, previziune similară cu aceea a şefului BM, care afirmă în interviul cu pricina că relansarea “va fi mai lentă decât s-a prevăzut”.

Şi-atunci vreau să vă întreb: cum vă afectează criza şi încotro simţiţi că merge firma în care lucraţi şi piaţa aferentă? Sunteţi în pericol să vă pierdeţi jobul? Ce aţi face într-o asemenea situaţie? Vă sperie ideea că urmează câţiva ani grei?