Fotbalul, la fel ca viaţa, e nedrept pe termen scurt. Se poate ca pedeapsa meritată să vină după ani mulţi, se poate ca răsplata unui sacrificiu să o primească altcineva, de pildă moştenitorul, şi la fel de bine se poate, ba chiar sunt şanse majoritare, să nici nu afli cum a fost deghizat echilibrul final.

Dar asta e o speculaţie, una dintre acele “cuceriri” ale umanităţii despre care cultura occidentală s-a obişnuit să afirme că provin din Grecia antică, laolaltă cu democraţia sau cu jocurile olimpice. Bineînţeles că lucrurile nu stau aşa şi că speculaţia, în sensul ei de călătorie pe traseul unei idei, se naşte în orice comunitate care are un pic de vreme să se uite după stele.

Însă ceea ce s-a întâmplat sâmbătă, 16 iunie, în grupa A de la turneul final al Europenelor, ne arată că grecii au reuşit, cel puţin la fotbal, să unifice toate sensurile speculaţiei: şi cel de profit obţinut din hazard, şi cel de aventură filosofică, ba chiar şi cel latin de “oglindire” (speculare).

*

Grecia – Rusia 1-0 (1-0). A înscris Karagounis.

Fotbalul face el ce face şi se pliază la realitate, devine mediatorul ei şi o transmite sub o formă cinic-paradoxală. Grecii nu joacă mai nimic, dar sunt uniţi. Sunt lenţi, te enervează, dar se victimizează exploziv la cea mai mică nedreptate. Ştiu teatru, dar spectatorul ştie şi el că e doar teatru. Câştigă urât şi-ţi vine să nu te mai duci la spectacolul lor. Dar câştigă.

L-aţi văzut pe “De Niro” Karagounis, comandantul şi simbolul lor, cum îşi smulgea părul din cap? Scund şi aprig, el e genul care speculează orice fisură atât în jocul adversarilor, cât şi în haloul meciului – care contează deseori mai mult decât prestaţia sportivă. Îşi adoarme inamicul, dar accelerează şi e prezent în momentele esenţiale. Dacă e nevoie, produce prompt o tragedie greacă. De obicei, e nevoie. :)

A dat unicul gol, împotriva cursului jocului, a pretins un penalty şi, pentru că nu i s-a dat, a creat recitalul care va fi ţinut minte de public. Triplă speculaţie: profitul din hazard, ideea venită de nicăieri şi masca actoricească instantanee.

Nota meciului: 6.

Jucătorul meciului: Karagounis.

*