A fost prima dată când nu mi s-a încărcat site-ul euro2012.tvrinfo.ro, aşa că m-am dus în vecini pentru meciul de la 7. Dar prietenul meu de la etajul 3 nu are Dolce şi se uită, mai ales că ştie maghiară, pe M1, post aflat în grila RDS.

Nu mai văzusem fotbal comentat în maghiară din 1986, de la Mondialul din Mexic, pe care ai noştri nu l-au transmis. N-o făcuseră nici cu 4 ani înainte, dar pe acela, disputat în Spania, îl urmărisem, tot în alb şi negru, în “España ’82″ a lui Ioan Chirilă. Până îl învăţasem pe de rost.

În ’86, clujenii se strângeau fie pe Feleac, unde-şi urcau micile televizoare “Sport” pe capotele Daciilor, fie pe la câte un vecin care avea antenă “cu elemenţi”, să prindă Budapesta. Iar Budapesta, să nu vă imaginaţi cine ştie ce, se prindea cu purici, cu mulţi purici, şi cu o imagine lăptoasă care cădea frecvent sau care se derula pe ecran de parcă un flaşnetar o învârtea dinăuntrul tubului catodic.

Atunci am învăţat că “lovitură liberă” se zice szabadrúgás, iar “11 metri”, tizenegyes. Şi tot de-atunci îmi amintesc propoziţia care ne ţinea de urât când televiziunea ungară pierdea semnalul: A hiba a közvetítő vonalban van. (În traducere aproximativă, “Defecţiunea este de la linia de transmisie.”)

Pe cât era de tulbure ceea ce captau “elemenţii” îndreptaţi spre ţara vecină, pe atât de temeinic ne antrenam acuitatea prin sufragerii aglomerate, ca să ne putem bucura de o fază cursivă. Iar când pe ecran era afişat numele unui jucător – unul pe care regia de emisie decidea să-l menţină câteva secunde în prim-plan -, noi repetam unul după altul, ca nişte automate, de parcă nu ne auzeam reciproc, ca şi cum fiecare voia să arate că distinge ce se întâmplă: Maradona. Maradona. Maradona… Sau:  Platini. Platini. Platini… Sau Rummenigge, sau Careca…

*

Olaszország – Horvátország 1-1 (1-0). Au înscris Pirlo, respectiv Mandžukić.

Nota meciului: 7.

Jucătorul meciului: Pirlo.

 Spanyolország – Írország 4-0 (1-0). Au înscris Torres (2), David Silva şi Fabregas.

Nota meciului: 7.

Jucătorul meciului: Torres.

 *

Dacă tot am luat-o din anii ’80: trecutul ne învaţă că un campionat european sau mondial nu poate fi câştigat decât de o echipă stabilă psihic, care nu dispare din meci mai mult de 10 minute, care nu se lasă strivită de un public ostil şi care, neapărat, are un portar grozav.

La Euro 2012, din ce-am văzut până acum, singurele care îndeplinesc aceste condiţii sunt, în ordinea grupelor, Germania, Spania, Italia şi Franţa. În meciul cu Polonia, Rusia n-a mai arătat siguranţa din partida inaugurală, Portugalia şi Danemarca nu respiră încredere de sine, Ucraina se va strofoca pentru a ieşi din grupe, iar Anglia n-are decât apărare.

Globalizarea, renunţarea la numărul maxim de străini dintr-o echipă de club şi mai ales sumele rulate în UEFA Champions League au slăbit nepermis de mult fotbalul de naţională. Şi mi-e teamă că, din cauza asta, Euro 2012 nu are cum să lanseze vreun nume nou şi nici vreo surpriză tactică.

Viszontlátásra.

*