Cotidianul “The Independent” a publicat miercuri, 1 iunie, un interviu în stil anglo-saxon (adică povestit, fără linioare de dialog) cu Carles Folguera, şeful academiei de talente a Barcelonei, La Masia. Am tradus câteva fragmente (şi îmi cer scuze pentru eventualele formulări nefericite): * Nu exagerăm dacă spunem că La Masia (…) stă…
Fotbal
Ce-ar mai fi de zis după această finală extraordinară? Superlativele sunt uzate, pentru că Barcelona modifică direcţia fotbalului. 1) Ca industrie. Eliminarea frontierelor de transfer şi, apoi, anularea plafonului de jucători străini într-o echipă au transformat radical acest sport în ultimii 15 ani. Suporterii, mai ales cei din marile campionate,…
Regia spotului: Marian Crişan. Imagine: George Dăscălescu. Distribuţie: Teo Corban (moderatorul), Mircea Andreescu (Pişcoci), Ion Sapdaru. Conceptul de promovare a ediţiei din acest an, a 10-a, este centrat pe “film şi fotbal”. Pentru cei care nu l-au văzut, acesta e afişul TIFF 2011: *…
Înţeleg supărarea lui Mourinho: pregătise totul ca la carte, montase căpăcele protectoare pe toate punctele slabe ale echipei. Se îndrepta cel puţin către un egal. Dar fotbalul – o ştiu toţi copiii – e jocul acela unde “se arată dreptatea”. Marea calitate a portughezului, ceea ce face din el un lider de…
În cazul lui Răzvan Lucescu, prezumţia de vinovăţie e uşor de formulat: îi titularizează pe unii jucători la presiunea impresarilor şi nici nu e un antrenor bun. Dar prezumţia de nevinovăţie? Oare ea îl ajută? Să le luăm pe rând. De când a preluat naţionala, el n-a reuşit să găsească…
A trecut aproape jumătate din repriza a doua, Barcelona conduce şi e unul dintre acele momente în care şi ei, jucătorii, şi tu, spectatorul, trăiţi senzaţia că nu se mai mai poate întâmpla mare lucru. Da, echipele continuă să se bată, meciul e “disputat”, dar parcă nici Arsenal nu mai…
Am văzut aseară unul dintre cele mai grozave meciuri de când mă uit la fotbal, adică de vreo treizeci şi ceva de ani. “Extraordinar!”, ziceam. Mai treceau câteva secunde şi iar: “Extraordinar!”. Ca un copil care tot găseşte cadouri, şi tot desface, şi sub fiecare ambalaj e o surpriză pe…
Asta e definiţia României. Orice-am face, oricât de bine am reuşi într-o primă fază, ajungem, invariabil, în acest punct: “Trebuie să rezistăm!”. Ardem grabnic combustibilul, ne ia prin surprindere eventualul noroc, ne entuziasmăm cu mari iluzii, ne iluzionăm cu orice entuziasm. Avem nevoie de orice pai, doar-doar mai înaintăm câţiva…