Nici o campioană mondială n-a mai trăit o asemenea ruşine la primul meci al ediţiei următoare. Spania a arătat ca o sumă de inerţii – urma uscată a unei forţe fără egal. Olanda e spectaculoasă pentru că deţine o tradiţie nicicând trădată, o seriozitate fără nimic fad şi o plăcere care…
Fotbal
Să risc? Să nu risc? Hai să risc, deşi abia s-a jucat primul meci: nu cred că Brazilia poate câştiga acest Mondial. Dacă ne întoarcem în timp şi ne gândim la componenţa echipelor care au cucerit trofeul, găsim un soi de numitor comun, un pattern care, teoretic, va fi respectat…
O naţiune se hrăneşte pe termen lung din victoriile celor care o reprezintă. La fel ca un naufragiat sau ca un grevist al foamei – care îşi consumă întâi propria grăsime –, o naţiune, mai ales dacă e obligată să supravieţuiască în loc să se dezvolte relaxat, se alimentează în perioadele terne…
Unsprezece erau albe, asta-i sigur, dar nu-mi amintesc ce culoare aveau celelalte unsprezece. Mingea şi porţile, pe care le fixam în câte două găurele, erau tot albe, iar terenul, cum altfel, verde. Portarul, mai înalt şi mai gras decât jucătorii de câmp, semăna cu un capăt de morcov retezat. Aveai…
Turcia merita să ajungă la baraj, asta o recunoaşte orice suporter român cu capul pe umeri. Dacă ar fi să fie după fotbal, după ce joacă, România n-ar avea ce să caute acolo, darmite la Mondiale. Dar noi continuăm să construim pe minciună. # E o minciună că Piţurcă ar fi…
Marţi, la ora la care un bărbat pustiit de boală se arunca de la etajul 5 al Spitalului Militar din Bucureşti, la vreo 600 de kilometri depărtare murea odată cu el, într-o sală de cinema în care aproape nimeni nu-i înţelegea limba, domnul Lăzărescu Dante Remus. În sală erau doi-trei…
Nu pofta de joc berbecească a lui Neymar, nu reflexele parabolice ale lui Julio Cesar, nici atitudinea “no mind”, hărăzită marilor atacanţi, pe care am regăsit-o la Fred, nici măcar plonjonul de bodyguard prezidenţial al lui David Luiz în faţa porţii de care se apropia implacabil glonţul lui Pedro-cel-iute, nu-nu,…
“Was? Was? Was?” - de trei ori, agresiv, fără vreun licăr de bucurie pe faţă, fiindcă acum ar vrea să-i bată, unul câte unul, să-i ia la rând, să se ducă peste ei, peste toată tribuna, să-i calce pe toţi în picioare, şi răzbunarea încă nu ar fi îndeajuns, pentru…