Nu vreau să treacă prea puţin observat şi mai deloc comentat primul articol profesionist şi nepătimaş despre cipurile biometrice care e realizat de un specialist al societăţii civile. Mă refer la textul intitulat “Paşapoartele biometrice, între moderaţie şi pasiune”, scris de profesorul Radu Carp, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti.

Avem, în sfârşit, o sinteză venită din zona laică, şi nu una ad-hoc, ci întocmită de un om care a publicat şi o carte în acest domeniu (“Dreptul la intimitate şi protecţia datelor personale. De la acquis-ul comunitar la legislaţia românească”, apărută în 2004). Dar cel mai important aspect, în opinia mea, este că profesorul Carp nu dispreţuieşte dreptul la conştiinţă religioasă (precum alţi reprezentanţi ai societăţii civile care şi-au dat cu presupusul pe acest subiect); el abordează chestiunea ţinând cont de ambele direcţii ale dezbaterii – cetăţenească şi teologică.

Iată două citate relevante, dar articolul merită parcurs în întregime de către orice român care vrea să înţeleagă contextul legislativ, lacunele de reglementare şi punctele unde poate fi atacată problema actelor biometrice:

“Există o legătură strânsă între persoană, aşa cum aceasta este văzută de teologia răsăriteană, şi protecţia datelor personale (…). Este necesară o reflecţie teologică asupra persoanei în contextul social actual, în care protecţia datelor personale ar trebui să fie răspunsul celor care cred în Dumnezeu la întrebările celor care nu cred”.

“Includerea amprentelor digitale reprezintă fără nici o îndoială o încălcare a dreptului la viaţă intimă, reglementat de Carta Drepturilor Fundamentale (art. 7), cât şi de Constituţia României (art. 26)”.