E seară. Afară, zăpada ocupă un oraş care tânjea să fie cucerit. Ninge ca un cadou cuvenit copiilor cuminţi şi bunicilor nostalgici. Un troleibuz e o luminiţă ce se plictisea la capătul tunelului şi s-a decis să le dea o lecţie pesimiştilor. Înăuntru, printre alţi oameni fermecaţi, un bărbat de vreo 50 de ani stă pe scaun, visând.

Apare un controlor, tot bărbat, cam de aceeaşi vârstă. Biletul, vă rog. Călătorul, căruia îi şedea bine cu drumul, scoate portmoneul şi, din el, un bilet compostat la un capăt. Controlorul îşi perforează propria mostră, apoi compară dispunerea găurilor de pe cele două petice de hârtie. Nu vă supăraţi, spune el pe un ton foarte calm, biletul dumneavoastră nu e bun. Călătorul e uimit: Nu se poate, doar l-am compostat când am urcat.

Omul plătit să fie dispreţuit înţelege: Aici l-aţi compostat? Nu, zice călătorul, acolo. Controlorul se deplasează şi mai execută o jumătate de bilet. Compară din nou cu exemplarul corect. Nu e bine. Împrejur e o linişte albă, de parcă ninsoarea ar fi pătruns prin metode secrete şi dincoace de tavanul troleibuzului.

Mă iertaţi, dar nu se potriveşte. Sigur aţi compostat bilet? Domnule, la vârsta mea, nu-mi mai permit să fac şmecherii, răspunde călătorul. Vă dau cuvântul meu că da.

Bine. Atunci nu cumva mai aveţi un bilet în portmoneu? Sau poate l-aţi pus în altă parte? Controlorul nu a ridicat tonul. Graniţele răbdării sunt departe. Călătorul desface pripit şi celelalte încăperi ale portmoneului. Nimic. Doar monede. O jenă gri acoperă zăpada.

Îmi pare rău, dar vă rog să-mi daţi buletinul. Oamenii care asistă tăcuţi ar vrea să scoată ei actele, să i le dea pe toate, numai să fie iarăşi omăt peste tot. Călătorul se uită în ochii controlorului. Unul mai înţelegător decât altul. Şi, în timp ce mâinile sale cotrobăie, nici el nu mai ştie pe unde, după buletin, după ceva, orice, care să-i apere cuvântul dat, dintr-un buzunar răsare ceva alb şi tot troleibuzul suspină. Fulgul se aşază într-un târziu pe podea, călătorul îl ridică, nu s-a topit, vede asta şi controlorul, care îl primeşte ca pe o răsplată a încrederii.

Şi ninge în continuare.