“- La oamenii învăţaţi decăderea este dată de nepăsare, la emiri de nedreptate, iar la cei săraci de lucrurile scumpe.
- Ce cuvinte frumoase, murmură Aladdin.
- Să nu te alături diavolilor, spuse şeicul cu solemnitate în liniştea serii. (…)
- Cine sunt aceşti prieteni ai diavolilor?
- Un emir fără cunoaştere, un învăţat fără puritate, un sărac fără credinţă în Dumnezeu. Decăderea lumii stă în însăşi decăderea lor.”

Stranie este povestea care cuprinde oraşul după ce sultanul Şahriyar hotărăşte să oprească vărsarea sângelui de fecioară şi să o ia de soţie pe Şeherezada. Ca şi cum ifriţii, duhurile care se amestecă în viaţa oamenilor, şi-ar fi pierdut interesul şi puterea la palatul din vârful muntelui, ei se năpustesc asupra celor de rând şi le răstoarnă traiul ce părea aşezat într-o albie definitivă.

Dacă omori un ispravnic nedrept, devii erou sau îţi pierzi sufletul? Unde e hotarul dintre justiţie lumească şi mântuire divină? Ce trebuie să faci când te înspăimântă ameninţările unui duh? Să i te supui sau să rămâi tu însuţi? Dar dacă până atunci fuseseşi un om rău, iar el îţi oferă ocazia salvării? Dar dacă erai un om cuminte, iar el te duce în prăpastie?

O comunitate închisă e supusă tuturor ispitelor posibile. Ea reflectă întregul univers de încercări esenţiale, căderi sfâşietoare şi triumfuri ale sacrificiului. Oamenii, precum duhurile, se pot preschimba de la o zi la alta, chiar dintr-o clipă în alta, din chipuri ale bunătăţii în ucigaşi cu minţile pierdute sau, dimpotrivă, din suflete împietrite în flăcări de smerenie şi căinţă.

Nemilosul agă Jamasa al-Bulti ajunge nebunul de care fug ifriţii răului, bărbierul Ujr, după douăzeci de ani în care nu şi-a trădat nevasta, se desfată cu farmecele unei necunoscute, minciuna atrage altă minciună şi setea de femei cheamă dorinţa de înavuţire, fiul său Aladdin preferă să-l asculte pe înţeleptul şeic Al-Balkhi decât pe prietenul său Fadil, ars de gândul revoltei şi al armelor, şi chiar lui, vânzătorului de zaharicale Fadil, îi oferă duhul necredinţei o putere uimitoare asupra semenilor săi, aşa cum Maaruf pantofarul se pricopseşte cu inelul regelui Solomon, dar şi cu teama şi invidia celorlalţi – şi printre ei, mereu atent, se strecoară neştiut îngerul morţii, în chipul negustorului Sahlul, iar secretele tuturor le sunt povestite, la ceas de noapte, sultanului şi vizirului său, deghizaţi în pelerini pentru a deosebi cinstea de înşelătorie şi a putea împărţi dreptatea.

Şi capetele dregătorilor sunt retezate fără îndurare, unul după altul, în timp ce ifriţii cei întunecaţi îşi freacă mâinile, iar cei buni îşi văd de misiunea de a face dragostea să biruie. E cu adevărat o întrecere pe viaţă şi pe moarte, în care orice întâlnire poate fi o capcană demonică sau o poartă a căinţei. Cum îţi afli drumul? Poţi, oare, să scapi nepedepsit? Unde e diferenţa dintre un hamal căruia ifritul îi dăruieşte o nouă viaţă şi un sultan care nu a plătit pentru uciderea unor făpturi nevinovate?

“Binecuvântat este cel care nu are decât o grijă şi inima nu-i este ocupată cu ce îi văd ochii şi îi aud urechile, spuse şeicul.”