confesiunileAm citit de curând o carte considerată “marea surpriză” editorială a anului… 2008. (Nu sunt deloc la modă cu aceste cronici, ştiu :) ). O tot amânasem, “băgasem în faţă” titluri mai recente, dar, până la urmă, i-a venit rândul, asta şi datorită imboldului pe care mi l-a dat un interviu cu autorul.

“Confesiunile unui cafegiu” e o disecţie a “comerţului socialist”, căruia Gheorghe Florescu îi scoate măruntaiele bolnave pe masă. Cine vrea să înţeleagă cum funcţionau privilegiile Securităţii şi ale Miliţiei în timpul lui Ceauşescu nu trebuie decât să citească această carte.

Amintirile lui Florescu – “starostele cafegiilor” din Bucureşti, cum îi place să-şi spună – nu au veleităţi estetice, în ciuda unor recenzori care-i descoperă autorului şi talent scriitoricesc. Dar cantitatea de informaţii pe care o conţin e nepreţuită pentru a dibui rădăcinile unor personaje şi fenomene post-decembriste. Am selectat doar câteva fragmente, mult mai edificatoare decât eventualele mele comentarii.

*

- În această perioadă (începutul anilor ’70 – n.M.M.), se produce o schimbare în relaţiile comerciale ale României: se reduc vizibil relaţiile cu Vestul şi se amplifică cele cu Estul şi, mai ales, cu noi parteneri din Africa şi America Latină. Din acest motiv, furnizorii tradiţionali de cafea ai ţării, Brazilia, Columbia, Guatemala, Peru, sunt în mare parte înlocuiţi cu producători africani, Guineea, Etiopia, Uganda, Tanzania, Kenya, Coasta de Fildeş, Burundi. Efectul este nimicitor. (pag. 88)

- În fiecare dimineaţă, indiferent cât de grea fusese noaptea, Nichita Stănescu îşi lua porţia, 30 g de cafea măcinată şi o sticlă de votcă Moskovskaia. Îl serveam direct din maşina de prăjit. (pag. 100)

- În cadrul biroului Desfacere al Agenţiei de Import se impunea tot mai mult un tânăr economist “dat dracului”: Dan Grigore Adamescu. Se vorbea în agenţie că ar fi nepotul lui Radu Abagiu (ministru adjunct al Comerţului – n.M.M.). Oricum, avea un spate puternic şi un tupeu pe măsură. De la început a fost considerat de către aproape toată lumea un posibil înlocuitor al şefului biroului… (pag. 114)

- … întregul comerţ din Capitală şi nu numai e zdruncinat din temelii de un cutremur: este arestat însuşi viceprimarul Capitalei, marele strateg al comerţului românesc din acele vremuri, Radu Abagiu. I se înscenează un proces pe baza unor acuzaţii de luare de mită. Principala dovadă se spune că ar fi fost organizarea nunţii fiicei sale cu un tânăr economist de la Bacău pe nume Viorel Cataramă, pe care Abagiu îl cunoscuse în RFG şi-l luase sub aripa sa protectoare, făcându-l ginerică. Se pare însă că după arestarea lui Radu Abagiu tânărul ar fi divorţat de fiica lui, care la scurt timp după aceea s-ar fi sinucis. (pag. 245)

- Se spune că, la un moment dat, Nicolae Ceauşescu a dat ordin ca toate turmele ciobanilor din jurul Capitalei să fie desfiinţate, iar animalele să fie trimise la munte. Tase Becali a dus imediat oile într-o pădure din apropiere şi a apelat la fotbalistul machedon de talie internaţională Gică Hagi, care la rândul său a apelat la Nicu Ceauşescu. Şi astfel Tase Becali şi-a adus rapid animalele acasă, devenind în scurt timp singura sursă de iaurt “ca la mama acasă” din lapte de oaie, precum şi de caş dulce şi sărat pentru structurile de Partid şi de Stat. Până la urmă, Tase Becali a reuşit să strângă suma de 150.000 $, pe care i-a lăsat-o cu limbă de moarte fiului său, care trebuia să aibă grijă s-o înmulţească… (pag. 201)

- Cafeaua este de două feluri, Arabica şi Robusta. Dacă am putea compara arborele de cafea cu viţa-de-vie, Arabica ar fi ceea ce la viţa-de-vie se cheamă “soi pur”, iar Robusta ar fi bine-cunoscuta viţă-de-vie ţărănească, numită 1001, novă, tirează etc. Cafeaua Robusta este cultivată de predilecţie în Africa, în fostele colonii franceze Guineea, Burundi, Coasta de Fildeş, dar şi în cele engleze, ca Uganda. (…) Robusta se mai cultivă şi în Asia (în Indonezia şi Vietnam). (…)
Cafeaua Arabica se cultivă îndeosebi în America Latină. În general, plantaţiile de cafea se tratează împotriva unor dăunători cu produse chimice, şi cafeaua astfel obţinută ar putea fi numită cafea comună; dar, pe platourile înalte ale unor locuri blagoslovite de Dumnezeu, sunt plantaţii de cafea aşa-zis biologică sau organică, netratate chimic.
Cafea Arabica foarte bună, dar comună se cultivă în Columbia, Guatemala, Costa Rica, Nicaragua, Mexic, Venezuela, Cuba şi Brazilia. Cafea Arabica comună bună se cultivă în Brazilia, Honduras, Salvador, Peru, Kenya, Uganda, Tanzania, India. Cafea Arabica biologică şi foarte bună se cultivă doar în puţine locuri, şi tocmai de aceea este foarte scumpă: în insula Sfânta Elena (aflată pe primul loc în lume ca aromă şi toate celelalte calităţi pe care le poate întruni o cafea dumnezeiască), în insula Java (pe locul doi) şi în Hawaii (pe locul trei). (…)
România a fost şi din păcate este încă un mare consumator de cafea din Vietnam, acesta fiind azi al doilea mare producător de cafea al lumii, după Brazilia. (…) Un alt mare producător din Asia este Indonezia, dar nu recomand nimănui care-şi respectă şi iubeşte clienţii să achiziţioneze o astfel de cafea. (pag. 127-128)

*