Am scris prea mult despre “Cotidianul”. E cazul să ia atitudine, aşa cum a făcut Cătălin Tolontan, şi jurnalişti care nu sunt atât de subiectivi ca mine. Şi-atunci am rugat cinci oameni cu mare experienţă, trei redactori-şefi şi doi analişti ai presei noastre, să-mi răspundă la două întrebări. Le mulţumesc pentru că n-au ezitat nici un moment. Iată întrebările şi răspunsurile lor, în ordine alfabetică:

1. Cum credeţi că ar trebui să reacţioneze redactorii de la “Cotidianul”, ţinând cont de cele întâmplate în ultimele zile?
2. Cum se poate soluţiona conflictul de la “Cotidianul”?

*

Grigore Cartianu, redactor-şef la “Adevărul”:

1. Nu pot să le dau sfaturi redactorilor de la “Cotidianul”. Nu-mi permit nici măcar a le sugera să demisioneze, să intre în grevă, să pună presiune pe patronat. Dar cu toţii ar trebui să-şi arate solidaritatea cu colegii lor brutalizaţi de noul director! O solidaritate declarativă, nu violentă sau ostentativă. Istoria ne e martor: mult mai eficient este protestul nonviolent decât lupta atroce. Mahatma Gandhi a eliberat India cu vorba bună, Slobodan Miloşevici şi-a distrus ţara – şi pe el însuşi – băgând ghiulea pe ţeava tunului. În concluzie: dacă au ceva de spus, colegii de la “Cotidianul” ar trebui s-o spună răspicat, iar mesajul lor să ajungă la conducerea grupului Realitatea-Caţavencu. În rest, să-şi facă treaba cât mai profesionist, fără sabotaje sau alte piedici puse din interior. Dacă nu e de acord cu conducerea arbitrară a ziarului, un profesionist are două variante: fie îşi dă demisia, fie rămâne pe loc şi îşi face treaba impecabil. Formulă de mijloc nu există.

2. Conflictul poate fi soluţionat pe două căi. Prima: patronatul să-l susţină necondiţionat pe Nistorescu, indiferent câte prejudicii aduce ziarului. A doua: Nistorescu să fie schimbat de urgenţă, iar la conducerea ziarului să fie numită o conducere înţeleaptă şi credibilă. Prima variantă, cu un puternic potenţial distructiv, va aduce o linişte cenuşie, stearpă, precum liniştea din România lui Ceauşescu. Cea de-a doua ar putea da “Cotidianului” o nouă şansă – să-şi panseze rănile, să-şi refacă redacţia, să-şi recupereze rubricanzii… Dar nu cred că trustul Realitatea-Caţavencu va avea, în acest moment, puterea de a recunoaşte că a greşit grav dându-i lui Nistorescu pâinea şi cuţitul.

*

Victor Ciutacu, redactor-şef la “Jurnalul Naţional”:

1. Să arate că sunt meseriaşi, iar majoritatea lor chiar sunt. E OK să fii alături de un prieten aflat la greu (şi sunt rare manifestările de solidaritate în zilele astea), dar nu-i împiedică nimeni – îmi place să cred – să-şi facă treaba aşa cum ştiu mai bine. Şi să înţeleagă că nicăieri în lumea capitalistă şefii nu sunt numiţi de sindicat (fie el şi afectiv). Mai ales când patronul (bun sau rău, dar proprietar pe întreprinderea lui) vine lunar cu banii de salarii de-acasă.

2. E o problema internă a ziarului, ar fi absurd să dau eu soluţii. Dacă le aveam, probabil că-i luam foarte mulţi bani lui Vântu să-i redresez financiar societatea. Un pic de moderaţie n-ar strica, însă, după părerea mea, nici uneia dintre “părţile beligerante”. Nimeni nu-i poate impune lui Nistorescu să lucreze alături de oameni care nu-i plac, dar, pe de altă parte, Cornel ar trebui să priceapă că şi pentru el e valabil şi obligatoriu Codul Muncii.
P.S. Singurul lucru bun din povestea asta urâtă e că se mişcă lumea. Când m-au curăţat pe mine de la Adevărul – în 2001, peste noapte, după ce-mi măriseră leafa cu 30% cu două săptămâni înainte – Tinu şi CTP, fără absolut nici o explicaţie, nimeni din toată presa n-a scos un sunet.

*

Iulian Comănescu, analist media:

1. Redactorii de la “Cotidianul” ar trebui să se gândească la avantajele şi dezavantajele care îi privesc direct ale venirii lui Cornel Nistorescu. Avantaje şi dezavantaje profesionale, deontologice, sindicale, cum vreţi s-o luaţi. Deocamdată, se văd doar ultimele şi s-ar putea ca primele să nu existe. Însă, dacă încep să se preocupe prea tare de scenarii politice şi să se inflameze, s-ar putea să ajungă în aceeaşi situaţie în care au ajuns şi alte echipe de ziarişti, acum câţiva ani, când s-a plecat masiv de la un ziar pasămite pentru că Adrian Năstase ar fi încercat să-l acapareze şi altele. În plus, e criză şi nu văd unde s-ar putea duce oamenii valoroşi de acolo. E drept, există o limită a tolerabilului, dar care, repet, se referă la ceea ce i se întâmplă fiecăruia şi lucrurile care îl privesc direct. Altfel se ajunge la nebunii. Nu pledez pentru atitudine submisivă, ci pentru discernământ.

2. Conflictul de la “Cotidianul” se poate soluţiona, evident, prin plecarea lui Nistorescu sau prin “victoria” acestuia. Nu exclud ipoteza ca noul director să “domesticească” redacţia. Nu îmi face deloc plăcere să văd ce se întâmplă, dar ştiu că managementul real din România include şi asemenea episoade sado-maso. Probabil că astfel de lucruri se petrec şi în alte locuri, am văzut consultanţi străini care operează asemănător, deşi mult mai blând: schimbă lucrurile radical şi fac ca o serie de oameni, cu atribuţii importante, să se excludă singuri din schemă.
Teoretic, după ce se impune, Nistorescu ar putea trece la mişcări care să-l facă popular, gen mărirea salariilor pentru necăjiţii cu 1000 RON, dacă aceştia mai există prin redacţie, şi aşa mai departe. Problema e că lucrurile par să se fi acutizat în ultimele zile, în loc să asistăm la vreun episod cathartic pentru angajaţi. Oricum, la ceea ce s-a întâmplat până la Nistorescu cu “Cotidianul”, mai rău nu se putea. Cu toate durerile reale ale oamenilor din aceste zile, din punctul de vedere cinic al business-ului şi formulei câştigătoare, hecatomba de acum e preferabilă. Cel puţin ştim o treabă, se încearcă ceva cu adevărat.

*

Vlad Macovei, redactor-şef la “Evenimentul zilei”:

1. Redactorii nu trebuie să reacţioneze, ci să acţioneze. Atunci s-ar putea să surprindă şi să conteze. Să folosească exact aceleaşi arme pe care le foloseşte domnul Nistorescu. Şi să le folosească la fel de dezinvolt. Probabil atunci domnul Nistorescu va vedea că are în faţă, poate, un egal de care trebuie să ţină cont.

2. Nu cred că poate fi soluţionat. A fost deja tranşat. Problema – ori redacţia ori domnul Nistorescu – a fost deja tranşată de către superiorul domnului Nistorescu.

*

Brăduţ Ulmanu, analist media:

1. E greu să mă pun în situaţia lor. Cred că e dificil de lucrat cu un şef care vede conspiraţii şi loaze la tot pasul şi care nu se sfieşte să tăvălească în praful din piaţa publică oamenii care nu-i convin. Eu sunt un naiv şi în plus mi-e silă să tot văd conspiraţii peste tot. Aşa că fac abstracţie de faptul că o tabără spune că Nistorescu e o unealtă care serveşte nişte interese politice precise, în timp ce Nistorescu însuşi vede numai uneltiri, de la publicarea articolului despre prietenul său, la reacţiile de la ziar, de pe bloguri şi din restul presei.
În aceste condiţii, presupunând că atât redactorii, cât şi noul boss au în comun interesul ca ziarul să aibă o prestaţie bună, cred că singura soluţie pentru redactorii care lucrează acum la Cotidianul este să găsească o cale de comunicare cu Cornel Nistorescu. Să-l facă să înţeleagă, cumva, că nu mai suntem în anii ‘90. Eu sunt convins că viziunea despre jurnalism a lui Cornel Nistorescu poate fi foarte sănătoasă. Dar nu pare să o comunice în redacţie, unde, din câte se vede de la distanţă, se comportă arogant şi dispreţuitor. Iar redacţia e alcătuită din personalităţi care reacţionează, fireşte, la rândul lor.
În cazul în care viziunea despre jurnalism a noului şef e chiar incompatibilă cu oamenii de acolo, atunci soluţie care să mulţumească ambele părţi nu există. Însă în orice condiţii cred că e normal ca toată lumea, jurnalişti care rămân ori jurnalişti care pleacă din redacţie, să pretindă de la Cornel Nistorescu un minim respect.

2. Cred că mai sus am răspuns oarecum şi la această întrebare, dar voi încerca să merg puţin mai departe. În primul rând, Nistorescu trebuie să-şi clarifice viziunea în redacţie, să spună ce vrea cu acest ziar, unde vrea să-l ducă din punct de vedere editorial. Abia atunci va fi în drept să solicite înţelegerea şi participarea redacţiei. În prezent, proiectul lui e neclar, iar opoziţia majorităţii liderilor din redacţie e justificată în condiţiile în care noul şef tratează oamenii ca pe moşie şi ia măsuri pe care nu le explică.
Modul în care a “rezolvat” cazul Corlăţan este total greşit, pentru că dă o sumedenie de semnale anti-profesie. Între altele, încurajează autocenzura şi inhibă investigaţiile curajoase pe care Nistorescu se laudă că le va promova. Asta pentru că jurnaliştii se vor abţine de la acţiuni curajoase în condiţiile în care cei care îi ameninţă au câştig de cauză în faţa şefului redacţiei. În plus, mută în mod incorect răspunderea profesională în întregime pe umerii reporterului.
Presupunând că Mirela Corlăţan a greşit ori că materialul ei iniţial putea fi completat sau nuanţat, trebuia ca Nistorescu să ţină seama de faptul că munca de redacţie nu e solitară, că acel text a fost editat, coordonat, selectat pentru a apărea în pagină. Mirela Corlăţan a procedat sută la sută corect: s-a documentat, a discutat cu persoana în cauză, a redactat textul şi am credinţa că la un ziar precum Cotidianul subiectele sunt discutate în avans, iar un articol trebuie să treacă de câteva filtre înainte să intre la tipar.

Notă (M.M.): Vă rog să vă abţineţi de la eventuale atacuri la adresa vreunuia dintre cei cinci citaţi mai sus. Comentaţi-le spusele. Voi valida doar opinii civilizate, la subiect.