COMBO: o animaţie excepţională

Filmuleţul care urmează este creaţia artiştilor americani Blu şi David Ellis. A fost realizat după o muncă de 10 zile în cadrul Fame Festival, organizat în localitatea italiană Grottaglie. P.S. I-l “dedic” prietenului meu FP, pe care-l rog să dea o geană şi peste desenele lui Blu, poate îi…

Am văzut, vă recomand (XXV): “Angel’s Aisle”

De ce nu există nici un film artistic românesc despre ortodoxie sau despre singurul ţel real al unui credincios – mântuirea? Nu îndrăznesc regizorii noştri să se atingă de această zonă, nu avem scenarişti care să fie preocupaţi de chestiuni duhovniceşti, nu vrea publicul aşa ceva sau există serioase temeri că…

De ce cred că propunerile lui Băsescu sunt nepotrivite

Nu sunt de acord cu acei comentatori care consideră binevenite sau chiar “măiastre” proaspetele propuneri ale preşedintelui Băsescu (eliminarea uneia dintre camerele Parlamentului, reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 şi organizarea referendumului pe aceste subiecte în ziua alegerilor prezidenţiale). Primele două sunt idei cunoscute din programul politic al lui…

Şeful echipei BitDefender, despre paşaportul online, stocarea datelor, supraveghere şi guvernul internetului

Necesitatea unei “poliţii a online-ului”, eliminarea anonimatului şi apariţia unui “guvern al internetului” sunt câteva dintre ideile controversate pe care rusul Eugene Kaspersky, creatorul cunoscutului antivirus care-i poartă numele, le-a propus la Bucureşti, în cadrul unui eveniment organizat de Ziarul Financiar. L-am rugat să comenteze spusele lui Kaspersky pe Bogdan…