Nu sunt de acord cu acei comentatori care consideră binevenite sau chiar “măiastre” proaspetele propuneri ale preşedintelui Băsescu (eliminarea uneia dintre camerele Parlamentului, reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 şi organizarea referendumului pe aceste subiecte în ziua alegerilor prezidenţiale).

Primele două sunt idei cunoscute din programul politic al lui Traian Băsescu, reluate acum, nu întâmplător, în preajma scrutinului din 22 noiembrie. Însă, în timp ce una dintre ele este sănătoasă (micşorarea numărului de reprezentanţi aleşi), date fiind populaţia României şi nevoia de a face economii bugetare, pe cealaltă o consider periculoasă, iar cuplarea lor – o manevră politică deşteaptă, dar necinstită.

Sunt de acord că, odată cu aderarea la UE, românii au intrat sub umbrela unui for legislativ mai important (ale cărui hotărâri primează asupra celor naţionale), ceea ce constituie un argument serios pentru renunţarea la una dintre camerele Parlamentului de la Bucureşti. Obiecţia mea se referă la faptul că România nu este pregătită mental şi politic pentru un parlament unicameral.

Cetăţenii educaţi care se plâng de nivelul etic şi de cultură al deputaţilor şi senatorilor noştri fac deseori o eroare simplă: uită că, în definitiv, Parlamentul este o micro-Românie, unde convieţuiesc intelectuali umanişti cu patroni de SRL-uri, descurcăreţi găunoşi cu buni profesionişti, dame întreţinute cu doamne distinse şi, în primul rând, oameni politici veritabili cu trupeţi necesari maşinii de vot.

În aceste condiţii, cred că, pentru consolidarea democraţiei româneşti, încă e benefică existenţa a două camere parlamentare, care să se verifice şi să se corecteze reciproc, asigurând un echilibru al procesului de legiferare şi o retezare maximală a ghimpilor din proiecte. (O dovadă excelentă pentru riscurile pe care le-ar presupune un parlament unicameral în România o constituie testul Adrianei Săftoiu, care a citit marţi, în plen, o însăilare absurdă de citate din congresmeni americani, pentru a verifica atenţia colegilor săi, şi nimeni n-a tresărit).

În fine, propunerea lui Băsescu de a se organiza referendum pe temele de mai sus în ziua primului tur al prezidenţialelor, mascată sub pretextul economiei la buget, este una lipsită de fair play (ca să folosesc un eufemism). Motivul e simplu: influenţa psihologică. Mai bine zis, un soi de contaminare psihologico-electorală: e limpede că votanţii care vor fi atraşi de perspectiva populistă a reducerii numărului de parlamentari (şi care, aproape sigur, sunt majoritari în România) vor face legătura mentală cu iniţiatorul acestei măsuri.

Alegerea omului care ocupă cea mai importantă funcţie în stat nu trebuie să fie viciată de alte dileme politice. Să nu amestecăm lucrurile, să ne respectăm priorităţile şi să decidem cu înţelepciune. Fără şmecherii.