Micul interviu care urmează a fost realizat sâmbătă, 24 iulie, când Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu şi-au lansat la Cluj jurnalele intitulate “Întâlnire cu un necunoscut”, respectiv “Note, stări, zile (1968-2009)”. Am aşteptat să se termine sesiunea de autografe şi l-am rugat pe Andrei Pleşu să-mi acorde 10 minute pentru…
Jumătate dintre românii cu drept de vot consideră că Nicolae Ceauşescu a fost un conducător bun, iar circa 40% l-ar şi vota dacă, resuscitat, el ar candida la preşedinţie. Revin la recentul sondaj de opinie efectuat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie deoarece nu îmi sunt suficiente explicaţiile generaliste,…
Vă uitaţi la filmuleţul-surpriză? Aveţi răbdare? Cât de des? Ţineţi minte vreunul care v-a plăcut? Am tot vrut să vă întreb şi am amânat. Pentru că unele filmuleţe sunt atât de simpatice, încât, uneori, mi se pare că “se pierd” dacă le pun doar acolo, pe coloana din stânga, şi…
La început, m-a enervat orice ştire despre caracatiţa Paul şi predicţiile ei. Plănuiam chiar să scriu un text în care să mă întreb, evident retoric, “ce spune despre noi faptul că ne luăm după un animal”. Indignarea era ca şi pregătită, comparaţiile stăteau la îndemână şi drumul spre discursul de…
Cel mai mare pericol la adresa României, adevărata ameninţare a siguranţei noastre naţionale, este pierderea speranţei. “Aici nu se mai poate face nimic, totul e pierdut, nu se va schimba niciodată…”. Întâlnim tot mai des această atitudine sau îi suntem chiar propagatori, iar ea are, nu-i vorbă, justificări din belşug.…
E fascinant cum un singur om, un vizionar, poate influenţa radical un domeniu al existenţei şi, implicit, lumea întreagă, mai ales dacă în preajma sa creşte cel puţin un discipol care-i înţelege ideile şi care, ulterior, le rafinează. Povestea noastră începe în vara lui 1946, când un olandez pe nume…
Nu ştiu dacă antrenorii de fotbal studiază tactică militară, dar cred că ar putea să se inspire din câteva bătălii istorice şi din soluţiile ad-hoc găsite de marii conducători de oşti. De exemplu, din strălucita victorie a lui Alexandru cel Mare de la Gaugamela, în 331 î.Hr., împotriva împăratului…
Încerc să-mi păstrez mintea limpede şi să răspund: de ce s-a calificat Olanda? Cum a reuşit să-i elimine pe brazilieni o echipă care, în afara celor două goluri norocoase, şi-a creat doar o singură mare ocazie, cea în care Sneijder a ratat din careu, singur cu Júlio César, când mai…