LOCUL 3: Bella. Regia: Alejandro Gomez Monteverde. Cu: Eduardo Verastegui, Tammy Blanchard.
Jose a făcut o greşeală care a dus la moartea unei fiinţe nevinovate. Nina a făcut o greşeală care ar putea duce la moartea unei fiinţe nevinovate. El s-a prăbuşit când era pe punctul de a ajunge în vârf, ea riscă să se prăbuşească când încă nu are nimic. Care dintre ei are mai multă nevoie de celălalt? Care e capabil să ofere, cum zicea Steinhardt, ceea ce nu are? Cine e în stare să găsească în golul din sine răbdarea ocrotitoare a iubirii şi să o şi dăruiască?
Un film fără pretenţii, dar foarte calin, despre ispăşirea tăcută, fragilitatea liniei dintre viaţă şi moarte şi salvarea unui suflet prin atenţia trează la suferinţă. Doamnele şi domnişoarele vor descoperi un macho de corazon care, distribuit în roluri potrivite, poate deveni noul sex symbol al cinematografiei mondiale.

LOCUL 2: Burn After Reading. Regia: Ethan Coen şi Joel Coen. Cu: George Clooney, Frances McDormand, John Malkovich, Brad Pitt.
Sunt aproape convins că fraţii Coen şi Tarantino au atins un asemenea nivel al aprecierii de sine, încât au trecut de faza “hai să ne batem joc de prostia personajelor” şi au ajuns la ironizarea spectatorilor, îmbrăcată în haina comediei negre. Cu alte cuvinte, ei duc la extrem stupiditatea întâmplărilor dintr-un scenariu cu gândul - poate nedefinit, deşi mă îndoiesc - “ia să vedem dacă, şi de data asta, criticii ne vor lăuda geniul, când noi, de fapt, nu facem decât să râdem de ei”.
E drept, regizorii menţionaţi se pricep de minune să-şi facă meseria. Iar filmele lor, indiscutabil, sunt o formă de artă. În primul rând, pentru că sunt o formă, iar în al doilea rând fiindcă trebuie să dispui de o minte remarcabilă pentru a-l face pe cinefil să sară continuu dintr-o parte în alta a liniei care desparte umorul de aparenta seriozitate, stânga-dreapta, alba-neagra, ţup-ţup. De ce vă recomand acest film, din moment ce cred că fraţii Coen îşi exersează sarcasmul pe noi? E un vaccin necesar în viaţa reală; ne ajută să desluşim mai uşor momentele în care suntem luaţi de proşti.

LOCUL 1: Adaptation. Regia: Spike Jonze. Cu: Nicolas Cage, Meryl Streep, Chris Cooper.
Poate cel mai inteligent scenariu pe care l-am urmărit. Charlie Kaufman scrie despre scenaristul Charlie Kaufman care trebuie să adapteze o carte pentru marele ecran. Filmul curge şi tu vezi, intercalate, povestea cărţii (scrisă de personajul lui Meryl Streep), cum se chinuie Charlie să o transforme pentru cinema, dar mai ales pelicula însăşi, rezultată din scenariul lui Charlie. În plus, Charlie are un frate geamăn diametral opus, care n-are anxietăţi şi frământări hormonale şi, ca atare, se apucă şi el să scrie un scenariu.
Senzaţional! Un film care îşi conţine povestea care îşi conţine ideea poveştii. Şarpele ouroboros, cel care îşi înghite coada, ar zice imediat prietenul meu Fumi.
De altfel, Charlie chiar face referire la acest simbol alchimic, al eternei reîntoarceri, aşa că avem de-a face cu meta-meta-scenariul, care se şi dedublează :). Şi, pentru ca demonstraţia de geniu să fie completă, scenaristul îşi răstoarnă în final tot firul epic supraetajat, făcând pe plac Hollywoodului tocmai pentru a-i da suprema lovitură parodică. Dacă n-aţi înţeles nimic din cronicuţa mea entuziastă, cu atât mai bine. Vedeţi filmul!