Pentru mine, victoria lui Obama nu e una a negrului, a afro-americanului, a african-americanului, a minoritarului rasial sau etnic. Nu asta mă interesează, ci faptul că a câştigat un om care citeşte, unul care deţine şi poate emite idei prin sine însuşi, un om pentru care educaţia nu este doar o rubrică din CV. Ştiu, şi predecesorii săi au absolvit cele mai importante universităţi americane, însă în cazul lui transpare spiritul, are acea prezenţă fină care te face să spui: “Uite un tip inteligent”.

Să ne întoarcem acasă, la preşedintele nostru, şi la noua luptă de clasă, dintre buna creştere şi mitocănie. La începutul mandatului său, Băsescu a avut o şansă unică de a deveni un coagulant al societăţii româneşti: era susţinut de tineri, care îl considerau cool, de vîrstnicii nostalgici după o anume rigoare (fie ea şi de sorginte militară), de intelighenţia sătulă de abuzurile PSD, dar şi de oameni simpli – încântaţi că fusese ales unul “de-al nostru, mai din popor”.

Ce-a făcut preşedintele cu acest potenţial naţional? L-a risipit. Iar cauzele majore sunt, în opinia mea, trei: disperarea electorală precoce (“să mă susţină mai mulţi, şi mai mulţi, indiferent de unde provin”), nevoia reciprocă, a sa şi a partidului, de a nu tăia cordonul ombilical care-i leagă şi, poate cel mai grav, propriile lacune în educaţie.

Din păcate, Băsescu a ales să se transforme doar în preşedintele celor care până acum câţiva ani se mai ruşinau de propria ignoranţă şi cărora le-a dat apă la moara nesimţirii. Dacă şi preşedintele bea din sticlă, eu de ce să nu râgâi? Dacă şeful statului se urcă la volan după o noapte la restaurant, ce poate să-mi facă mie poliţia? Dacă el a bălăcărit o femeie, care-i problema că pun şi eu mâna pe stradă sau în troleu? Dacă Băsescu îşi lasă copilul să se facă de râs, atât fizic, cât şi intelectual, al meu de ce nu e bun? Da’ cine eşti tu, băi profesoraşule, să te legi de el? Şamd

Acestea sunt efectele modelului. Iar în România, poate mai mult decât în alte ţări, conducătorul, fie el domnitor, rege sau preşedinte, este modelul incontestabil. Cel de acum declară surâzător că nu i-a prea plăcut cartea.