Mi-a fost teamă că grecii vor deschide scorul dintr-o fază inserată, ca la montaj, de o “entitate” străină (cum s-a întâmplat şi împotriva Rusiei) şi că, apoi, totul se va termina. N-aveau ce să caute nici măcar în sferturi şi ar fi stricat tot turneul dacă ajungeau între primele patru.

N-am putut ţine cu ei – deşi, la începutul meciului, mi s-a năzărit să-i zic soţiei mele că, dacă toţi şi-au lăsat barbă, parcă aş lăsa de la mine pentru o asemenea frondă “tradiţionalistă” :) Dar la scurt timp l-am depistat pe Papadopoulos, al cărui obraz strica “11″-le de bărboşi/neraşi, şi n-a mai fost cazul.

*

Germania – Grecia 4-2 (1-0). Au înscris Lahm, Khedira, Klose şi Reus, respectiv Samaras şi Salpingidis.

Ameţeşti fotbalul o dată (cu Polonia), îl jigneşti a doua oară (cu Cehia), tragi ultima piele de pe el (cu Rusia): până când? În ritmul ăsta, suporterii eleni care s-au dus pe meridiane în sus, până în oraşul electricianului Lech Wałęsa, ar fi putut crede că naţionala lor chiar e una competitivă.

În fapt, grecii se temeau atât de tare de nemţi şi s-au retras încă din primele minute, încât mă întrebam dacă nu cumva e vorba despre o tactică şireată, de a le adormi vigilenţa, cam în stilul în care procedase Muhammad Ali cu George Foreman în celebra întâlnire “Rumble in the jungle”, desfăşurată în 1974 în Zairul dictatorului Mobutu Sese Seko.

Ba, la un moment dat, cred că şi nemţii se întrebau dacă nu cumva grecii sunt protejaţi de o forţă din afara fotbalului, că prea erau incapabili să riposteze şi, cu toate astea, nu primeau gol. Dacă atunci s-ar fi petrecut un miracol, un contraatac cum avea să fie cel de la golul egalizator, am fi asistat, probabil, la scurtcircuitul mental al mannschaft-ului.

Ceea ce vreau să spun este că la acel nivel, când meciul nu mai e doar un sfert de finală de Euro, ci combinaţia dintre o posibilă răzbunare politică, o lecţie de dirigenţie prusacă şi o soluţie continentală, energiile implicate sunt amestecuri bizare de necunoscut, iar bieţilor jucători li se cere, inconştient, o putere psihică de care nu au cum să dispună. Milioane, zeci de milioane de atenţii îi împovărează, iar ei sunt doar nişte fotbalişti. Totul e foarte fragil.

În asemenea clipe, când 22 de jucători tremură la gândul că s-ar putea să distrugă aşteptările naţiunilor lor, cel care-şi asumă riscul de a face altceva decât i s-a dictat poate decide confruntarea. Acum, a fost Lahm, căpitanul: golul lui a rupt, pe de o parte, spaima Germaniei că nu va mai reuşi să destrame ghinionul, iar, pe de altă parte, le-a confirmat grecilor ceea ce amânau să-şi recunoască.

Nota meciului: 8.

Jucătorul meciului: Lahm.

*