Euro 2012 e foarte aproape de a se transforma într-un fiasco. Dacă nici semifinalele şi finala nu vor produce vibraţie, acesta poate fi declarat turneul cel mai lipsit de dorinţă din ultimii 40 de ani. Şi, probabil, din toate timpurile.

Până acum, am văzut un singur meci de ţinut minte (Anglia-Suedia 3-2), n-a răsărit niciun jucător cu adevărat surprinzător, n-a existat nici dramatism şi nici sacrificiu. Jucătorii echipelor eliminate în sferturi păreau împăcaţi şi chiar eliberaţi de o grijă, de parcă aura unui trofeu câştigat cu naţionala s-ar fi stins simplu, ca o veioză.

*

Spania – Franţa 2-0 (1-0). A înscris Xabi Alonso (2).

Aş accepta argumentul oboselii dacă ediţiile anterioare de campionat european sau mondial nu s-ar fi disputat tot după finalul competiţiilor inter-cluburi. Şi dacă fotbaliştii ajunşi în ultimele faze ale Champions League ar juca vizibil mai slab decât ceilalţi.

Dar nu e cazul. Altele trebuie să fie motivele pentru care între primele opt au ajuns reprezentative fără niciun orizont, precum Grecia şi Cehia, iar diferenţa dintre semifinaliste şi “restul lumii” e îngrijorătoare. Ce s-a întâmplat cu fotbalul de naţională din Europa – care e, totuşi, cel mai bun din lume, dacă ne luăm după clasamentul ultimelor două Mondiale?

Am nişte posibile răspunsuri, pe care vă rog să le amendaţi dacă vi se par greşite.

1. Naţionala nu mai reprezintă o “rampă de lansare”. Industria scouter-ilor s-a extins atât de mult, încât orice puşti care începe să uimească este ochit de cluburile importante şi i se oferă contracte ispititoare înainte de a afla ce e banul. Câte familii rezistă? Câţi au răbdare să confirme?

2. Convocarea la echipa naţională s-a transformat în corvoadă: în afara câtorva meciuri oficiale, presupune deplasări stresante şi amicale inutile, cu alte echipe încropite. De asemenea, autoritatea selecţionerului e un surogat în comparaţie cu cea a antrenorului de club, ceea ce face imposibilă armonizarea atâtor aere în decursul a doar câteva zile.

3. În cazul jucătorilor importanţi, condiţia de vedetă mediatică, personaj de tabloid, a devansat-o pe cea de sportiv. Pentru că vorbim, în general, de tineri care nu ştiu altceva decât fotbal încă din copilărie, puţini au educaţia şi anturajul suficient de puternice încât să le ţină în frâu trufia care li se inoculează permanent. Cel mai edificator exemplu e Cristiano Ronaldo, obsedat de perfecţiunea frezei sale de “ginerică de cartier”. Cei ca el ştiu că fiecare gest le e filmat, astfel că – aşa cum ne învaţă fizicienii – îşi modifică reacţiile, inconştient, pentru telespectatori, pentru publicul care e dincolo de obiectivul camerei video. Observaţi şi observatori.

Nota meciului: 5.

Jucătorul meciului: Xabi Alonso.

* Precizare pentru prietenii mei care nu se uită la fotbal şi care m-au tras de mânecă asupra titlului, că nu aşa se scrie verbul cu pricina la imperativ: Réveillère e un fundaş de la francezi. Am încercat un joc de cuvinte :)