Pentru cititorii care, timp de o lună, sunt cu ochii pe Europenele de fotbal, voi încerca să postez cronici de la cât mai multe meciuri, aşa cum am făcut-o, sub titlul “Frica de sud”, la Mondialele din 2010.

Serialului de acum i-am spus “Ucronia”, o combinaţie între numele celor două ţări organizatoare.

*

Polonia – Grecia 1-1 (1-0). Au înscris Lewandowski, respectiv Salpingidis.

După eliminarea gratuită a lui Papastathopoulos, am ţinut cu grecii. Polonezii fuseseră mai buni, purtaţi de entuziasmul primei partide de la Euro şi de zecile de mii de fani transpirând pe stadionul din Varşovia, care seamănă cu Arena noastră Naţională, numai că ei ştiu să-i şi închidă acoperişul.

Ce mecanism interesant se declanşează în minţile noastre la o nedreptate: după cartonaşul roşu arătat grecului, începusem deja să fac asocieri cu criza din Grecia, pe de o parte, şi, pe de altă parte, cu nevoia gazdelor de a trece de faza grupelor, pentru încasări sporite.

Dar a venit, din fericire, inspiraţia antrenorului Fernando Santos, care l-a scos, paradoxal, pe singurul grec mai activ din prima repriză, Ninis, înlocuindu-l cu “stupuşul” Salpingidis. Şi cheliosul de pe dreapta, cu a lui meclă de pescar întors cu barca plină din larg, a fost unde trebuia la golul egalizator, ba a mai scos şi-un penalty, într-o fază la care întunecatul Szczesny a reacţionat prost pentru un portar mare.

A ratat Karagounis, care merită oricum tot respectul pentru că a tras echipa după el, dar nu poţi să nu te înclini în faţa unuia trezit de pe bancă, precum Tytoń, care intră şi, rece ca gheaţa pe dinafară (cine ştie ce era în sufletul lui), apără lovitura decisivă a meciului. Iar secvenţa în care Szczesny este filmat bucurându-se, pe holul care duce la vestiare, e o premieră superbă în istoria transmisiilor de fotbal.

Am văzut două echipe slabe, una din punct de vedere psihic (Polonia), cealaltă, din punct de vedere tehnic (Grecia), dar care au avantajul că nu s-au “aruncat” încă de la prima partidă.

Nota meciului: 6,5.

Jucătorul meciului: Salpingidis.

*

Diferenţa între înţelepciune şi trufie se vede şi la fotbal: ruşii, cu rezultate şi istoric, plus populaţie de 300 peste 140 de milioane, îşi dau seama că n-au pe nimeni potrivit să le antreneze naţionala şi că e preferabil să aducă un meseriaş (Advocaat e al doilea olandez, după Hiddink), în timp ce ai noştri insistă cu rotaţia Piţurcă – altul – Piţurcă.

Încăpăţânarea de a alege variante interne, fie de dragul controlului exercitat de FRF, fie sub pretextul că “nu avem bani” pentru un străin, e păguboasă pe decenii.

Revenim.

Rusia – Cehia 4-1 (2-0). Au înscris Dzagoev (2), Şirokov, Pavliucenko, respectiv Pilar.

Aş fi vrut să zic că scorul e prea mare, dar nu pot. Am ţinut cu cehii, am sperat văzându-i cum domină, mai întâi la 0-0, apoi la 2-1, dar Arşavin & co au câştigat fără să forţeze. Rusia are din nou o echipă disciplinată de soldăţei, care au toţi, parcă, aceeaşi înălţime şi care, atunci când urmează sarcinile ce li s-au “trasat”, devin foarte periculoşi. Fără veleitarisme, punând capul în pământ, ruşii au dat patru goluri şi mai puteau da vreo trei dacă lui Kerjakov i s-ar fi dat de deochi înaintea meciului.

De la cehi, mi-au plăcut Jiracek, care însă n-a rezistat fizic decât o repriză, dar mai ales Pilar, autorul unicului lor gol, care trebuie să se mute într-un campionat important. Echipa e mult peste Polonia şi Grecia, atât ca relaţii de joc, cât şi ca valori individuale, dar antrenorul Bilek nu pare a fi de nivelul ei. La 2-1 n-a schimbat nimic, l-a păstrat pe Baros, iar apărarea a fost depăşită de cel puţin 10 ori în ultima jumătate de oră.

Nota meciului: 8.

Jucătorul meciului: Dzagoev.

*