La numai o zi după ce “Cotidianul” a anunţat despărţirea de el, Traian Ungureanu trage din toate poziţiile, precum teroriştii lui Iliescu, asupra ziarului unde a mâncat o pâine bună şi care l-a susţinut în ultimii ani. Şi, culmea, acelaşi ziar detestabil este cel care-i publică lamentările victimizante.

Brusc, în 24 de ore, “Cotidianul” nu mai e publicaţia care i-a găzduit fără cenzură textele în care albul nu avea niciodată vreo pată, iar griul era totdeauna negru. Brusc, e ziarul care “se teme de opinia liber exprimată”, “şi-a intoxicat cititorii” şi îi face “acţionari la o minciună”. Brusc, Traian Ungureanu îşi revendică statutul de jurnalist de opinie după ce, ani de zile, a acţionat ca un propagandist cu spaţiu alocat.

Când era sub baricadă, printre ziarişti, scornea justificări pentru gazele puturoase pe care idolul său le arunca spre tabăra presei. Acum, cu baricada între picioare, vrea şi cu sulful puterii în nări, şi cu sufletul în ziar.

Ei bine, nu se poate. Nu poţi fi mereu cu scrisul în două luntre. A fi editorialist nu înseamnă să găseşti a posteriori principii pentru fapte, cum făcea Iliescu. Aceasta este definiţia politicianului. A fi editorialist înseamnă să judeci faptele după principii date.

De aceea, faptul că Traian a ales în sfârşit una dintre cele două luntre e bun şi normal. Locul lui e acolo, printre infailibili. Nu de partea noastră, a muritorilor supuşi greşelii.