Dispariţia ziarelor publicate pe hârtie şi digitalizarea presei de informaţie vor modifica radical o caracteristică despre care nu se vorbeşte aproape deloc: timpul mental al jurnalistului.

Cine a lucrat în redacţia unui cotidian ştie că munca unui ziarist presupune o raportare unică la dimensiunea “timp”, ba chiar, dacă anii se adună, o transformare inconştientă a felului în care el judecă realitatea. Cine scrie pentru o publicaţie care urmează să apară a doua zi ajunge să gândească un eveniment printr-o grilă temporală şi axiologică pe cât de interesantă, pe atât de stranie:

Ce elemente ale acestui subiect din prezent vor mai prezenta interes, în viitorul imediat, pentru o persoană care, citind, e conştientă că află o informaţie din trecut?

Descris pe scurt, acesta ar fi procesul, conştientizat sau nu, care se (mai) petrece în mintea unui ziarist. El decupează din real felii despre care crede sau intuieşte că îşi depăşesc condiţia efemeră, că trec “testul nopţii” şi că, a doua zi, vor mai face faţă curiozităţii sau nevoii de informare.

Ziaristul proiectează prezentul într-un viitor întors spre trecut. El învaţă să gândească istoric înainte ca istoricul să abordeze acea perioadă. Astfel, presa e o “pre-istorie”, o avanpremieră a istoriei.

*

Acesta este, încă, timpul mental al jurnalistului de presă scrisă. Deoarece între adunarea şi redactarea informaţiilor, pe de o parte, şi sosirea ziarului sub ochii potenţialului cititor, pe de altă parte, există un anumit interval (de regulă, câteva ore sau o noapte), ziaristul este dator să selecteze şi apoi să reasambleze doar fragmente din “masa” de informaţii pe care le deţine în legătură cu un anume subiect. Se produce astfel o ieşire obligatorie din timp, concomitent cu o (presupusă şi dorită) antrenare a “organului” valorizator.

Când analizează care parte din acel întreg merită să apară, când recompune trecutul, la o scară mult redusă, pentru privirea viitorului, ziaristul anulează timpul. Orice mutare a prezentului, văzut ca trecut, într-un viitor care-l supune testului de rezistenţă istorică e o nemurire instantanee.

*

Timpul mental al jurnalistului e în schimbare. Publicaţii exclusiv online există de ani buni, iar acum sunt în pregătire unele concepute special pentru iPad-uri. Paradoxal, denumirea primului asemenea “ziar”, care va putea fi citit pe tableta inventată de Apple, este “Cotidian” (Daily). Chiar dacă e vorba doar de un titlu provizoriu (dezvăluit, eventual, pentru a pune concurenţa celor de la News Corp pe o pistă falsă), el spune ceva despre forma în care creierul nostru este obişnuit să gândească produsul din care ne luăm informaţia zilnică.

În fapt, “Daily” ar fi o denumire complet nepotrivită pentru o publicaţie a revoluţiei digitalo-mobile. Şi asta pentru că principala trăsătură temporală a jurnalismului adaptat la internet este tinderea asimptotică spre eliminarea acelui interval de care vorbeam mai sus, cel dintre redactare şi citire. Jurnalismul de informare online e definit de presiunea publicării în timp real, ca şi cum scrisul ar vrea să prindă imaginea din urmă.

Distanţa dintre momentul în care un reporter vede faptele şi momentul în care primul cititor face click sau refresh pe articolul său se micşorează continuu, prin intermediul tehnologiei. (Varianta extremă a acestui tip de jurnalism este aceea în care jurnalistul nu mai contează, iar publicul asistă live, pe internet, la evenimentul care-l interesează. Atunci, timpul vizionării este aproape concomitent cu timpul real, şi asta numai datorită unor tehnicieni.)

Ce se întâmplă cu timpul mental al jurnalistului care trebuie să transmită în format live text sau care scrie un articol doar pentru publicare online este eliminarea totală sau parţială a proiecţiei prezentului în viitorul întors spre trecut. Discernământul în alegerea informaţiilor esenţiale nu dispare, dar este afectată conştiinţa istoriei, indiferent cât este ea de puternică.

Fără acel interval de răbdare şi aşteptare, fără “noaptea” în care ziaristul nu mai scrie şi cititorul încă nu află, dar în care ambii abia îşi aşteaptă întâlnirea, scade forţa de intermediar a jurnalistului. Sub apăsarea vitezei şi a timpului real, grija şi responsabilitatea faţă de conţinut se atenuează, e omeneşte să fie aşa, însă pretenţiile destinatarului rămân intacte.

Poate nu e întâmplător că, odată cu mutarea presei pe net şi informarea imediată, publicul simte nevoia unor alţi mediatori, ceea ce duce la proliferarea textelor de opinie. Cititorul caută în altă parte ceea ce, înainte, în presa tipărită, intra tot în sarcina redactorului sau a editorului (punerea în context şi explicaţiile suplimentare). Poate aceasta e cauza naturală a exploziei de păreri, a blogurilor şi a comentariilor – nevoia de a rumega prin mediator, ceea ce materialele parcurse în timp (aproape) real nu mai pot oferi.

*

Se vor pierde acele instantanee de nemurire? În presa de ştiri, probabil că da. Pe termen mediu, da. Refugii în afara timpului vor continua să ofere reportajele, anchetele, interviurile (precum şi materialele scrise pentru publicaţii săptămânale sau lunare), în pregătirea cărora jurnalistul va funcţiona tot sub “ameninţarea” întrebării “ce rămâne din ce ştiu”.

În ceea ce priveşte noile repere ale timpului mental, cred că “ziarele” citite pe tabletă de tip iPad vor favoriza abordările ancorate în viitor. Cititorul nu mai vrea să afle “ce s-a întâmplat”; dacă nu ştie deja, nici nu mai are rost să piardă timp preţios. Fie urmăreşte live şi apoi caută “ramuri” de interpretare a consecinţelor, fie aşteaptă direct posibilele proiecţii şi, maximal, căile de a profita de pe urma labirintului informaţional, tehnici de surfing pe valurile preconizate.

A fi informat însemna, până mai ieri, să cunoşti detalii din trecutul recent, fapte şi idei predispuse la istorie. Azi, omul informat a depăşit prezentul. Iar mâine vine mult prea repede ca să mai conteze ca viitor.

*