Intrarea în politică a lui Teo Trandafir transmite câteva mesaje tăcute atât despre raportarea acestei celebrităţi la propriul destin, cât şi despre direcţia pe care a ales-o PDL în privinţa noilor sale “cadre”.

Acceptând invitaţia de a candida, Teo îşi pierde statutul de vedetă naţională. Îşi recunoaşte, implicit, incapacitatea de a se mai reinventa în lumea show-ului de televiziune şi devine un cetăţean vulnerabil. Renunţă din proprie iniţiativă la strălucirea intangibilă a “sticlei”, pentru praful gros al trotuarelor electorale. Teo pleacă din inima telespectatorului pentru a-i cuceri mintea.

Însă riscul pe care şi-l asumă cea care, odinioară, nu avea rival în audienţe este mult mai mic decât acela al partidului în care s-a înscris. În definitiv, dacă pierde, Teo se va întoarce în anonimatul în care se pierduse în ultima vreme şi care, cu siguranţă, i-a influenţat decisiv hotărârea de a face politică. Dar PDL se află deja la a doua alegere stranie a unui candidat (după Honorius Prigoană), şi tot în Bucureşti, acolo unde, teoretic, ar trebui să îşi arunce în competiţie activişti dintre cei mai experimentaţi.

Deschiderea către societatea civilă pe care o invocă mai nou partidul condus de Emil Boc se concretizează, iată, în candidaturile a două persoane, una mai “imberbă” decât alta într-ale politicii. Dacă lansarea lui Honorius Prigoană, la numai 23 de ani, reprezenta o sfidare pentru electoratul matur din sectorul 1, propunerea ca Teo Trandafir să ocupe locul de parlamentar rămas liber în sectorul 4 se poate dovedi o eroare strategică în plină criză.

“Ce ştie Teo despre problemele noastre? Cum ne poate ajuta şi înţelege cineva care a trăit într-o lume ruptă de mizeria cotidiană?”, se vor întreba mulţi dintre alegătorii din Colegiul 19. Iar ea, entertainerul care altădată le înveselea după-amiezile cu dezinvoltura sa, va trebui, într-un timp înghesuit ca un calup de publicitate, să le demonstreze că ştie ce pârghii are la dispoziţie ca deputat, care sunt zonele sociale în care poate să intervină, ce legi se aplică în viaţa reală şi cum se poate descurca fără o echipă întreagă aflată în culise.

În plus, Teo se va confrunta cu una dintre “caţele” politicii româneşti, Liliana Mincă, care nu va ezita să lanseze teme de o concreteţe agresivă, pentru a-i proba eventuala nepricepere. În comparaţie cu fosta şefă a Loteriei, care beneficiază şi de susţinerea primarului Piedone, Teo este o timidă. Mizând doar pe faima şi priza ei la public, în detrimentul unui candidat cu experienţă juridică sau de afaceri, conducerea PDL arată că este preocupată doar de faţada sa şi că mult-clamata profesionalizare este doar un alt nume al obsesiei pentru teoviziune.

*