iDie

Omului îi sunt date toate secretele. Mai întâi, nici nu ştie că ele există. Apoi, când le descoperă, e copil. E bine să nu afle că ele sunt secrete. Nimeni să nu-i spună asta. Numai aşa le va căuta intrarea neştiută şi le va descifra. Rari sunt cei care rămân…

11 septembrie 2001. Ce-am scris atunci

Cu 10 ani în urmă, lucram la săptămânalul “Clujeanul” şi aveam o rubrică intitulată “De la Marte la Lună”, în care alegeam şi comentam foarte pe scurt subiecte din presa celor 7 zile scurse de la precedenta ediţie a ziarului. 11 septembrie 2001 a fost marţi. Turnurile de la World…

Urmele brandului pe faţa lui Bute

Meciul lui Lucian Bute a acţionat asupra României precum pulberea fluorescentă pe care investigatorii o aplică în spaţiul unei infracţiuni. Sub lumina specială a reflectoarelor, amprenta politicului a ieşit imediat la iveală. Românii s-au împărţit din nou, în aceleaşi tabere: unii elogiază demersul ministerului condus de Elena Udrea, alţii reclamă…

Continuarea războiului prin alte mijloace

Inflamarea mediatică pe care am trăit-o cu toţii după acuzaţiile preşedintelui la adresa Regelui – alimentată, la scurt timp, de schimbul de replici Moscova-Bucureşti privind “trecerea Prutului” în 1941 – e simptom al unei “boli” de care suferă întregul spaţiu occidental (deci, şi România): remanenţa, în conştiinţa publică, a temelor conflictuale asociate…

Salvarea cailor din Deltă devine subiect internaţional. Scrisoarea unui om de ştiinţă olandez

Un reputat zoolog olandez s-a adresat recent mai multor organizaţii internaţionale, printre care National Geographic Society, World Wildlife Fund, European Wildlife, precum şi revistei americane “Time” şi unor universităţi europene, cărora le cere să i se alăture pentru a salva turmele de cai sălbatici din Pădurea Letea. Dr. Henri Kerkdijk-Otten,…

INTERVIU. Carmen Gavrilă, din Egipt: Piaţa Tahrir seamănă cu Piaţa Universităţii

Carmen Gavrilă e cel mai temerar reporter al postului Radio România Actualităţi. Specializată în spaţiul islamic, ea n-a ezitat să meargă în cele mai periculoase zone de conflict. A văzut, printre altele, războiul din Liban în 2006 şi uriaşele manifestaţii iraniene din vara lui 2009 (un interviu despre acea experienţă,…

VIDEO. Sărbătoarea Luminilor de la Lyon

Între 8 şi 11 decembrie a avut loc o nouă ediţie a celui mai important festival din Lyon, La Fête des Lumières. Iniţial, sărbătoarea i-a fost închinată Fecioarei Maria: în 1643, notabilităţile oraşului au jurat să o omagieze în fiecare an dacă epidemia de ciumă încetează. Am ales două filmuleţe…