“Jurnalismul referitor la celebrităţi este un nonsens şi a infectat toată presa”, asta vrea să demonstreze regizorul britanic Chris Atkins în filmul documentar intitulat “Starsuckers”, care va intra în cinematografele din Londra la sfârşitul lunii octombrie.

Timp de 2 ani, echipa lui Atkins a lucrat în secret la acest film, încercând să afle de ce suntem atât de interesaţi de viaţa oamenilor faimoşi şi, mai ales, dacă ziariştii care scriu despre vedete verifică informaţiile înainte de a le publica.

Rezultatul este unul catastrofal şi ruşinos. Dându-se drept cititori “binevoitori”, documentariştii lui “Starsuckers” au livrat mai multor tabloide ponturi inventate, despre tot felul de vedete. Aceste ponturi nu numai că apăreau a doua zi în ediţiile tipărite, dar unele erau chiar înflorite. Mai mult, câteva dintre “ştirile” cu pricina au fost preluate de cotidiene generaliste şi chiar de ziare din afara Marii Britanii.

Printre fonfleurile – cum li se spune la noi – publicate în acest an de tabloidele “The Sun”, “Daily Mirror”, “Daily Star” sau “Daily Express” ca urmare a unor telefoane date de echipa “Starsuckers” se numără “ştirea” că părul cântăreţei Amy Winehouse a luat foc, pasiunea unei membre a trupei “Girls Aloud” pentru fizica cuantică sau vânătaia pe care regizorul Guy Ritchie şi-ar fi făcut-o în timp ce jongla cu cuţite. Potrivit ziarului “The Guardian”, care a căzut şi el în capcana de a reproduce asemenea “informaţii”, s-au mai făcut de râs preluând inclusiv BBC, “Cosmopolitan” sau… “The Times of India”.

Pe site-ul filmului, realizatorii îşi desăvârşesc operaţiunea de compromitere a tabloidelor publicând un “ghid” intitulat “Cum să vinzi un subiect inventat”. Iată câteva “reguli”: “fii simpatic” (cu cât ziaristul râde mai bine, cu atât va verifica mai puţin…), “nu fi răutăcios” (o prostioară are şanse mult mai mari să fie publicată decât o calomnie, care ar putea duce la un proces), “alege-ţi un nume” şi “foloseşte un număr de telefon real”. În plus, dacă ştii cam la ce oră a după-amiezii să suni şi te-ai pregătit pentru eventualele întrebări, dacă nu exagerezi şi dacă livrezi “subiectul” mai multor ziare, e foarte probabil că “ştirea” ta despre o vedetă va apărea a doua zi şi vei putea să câştigi foarte uşor nişte bani (la ei, asemenea ponturi se plătesc, mai ales dacă e vorba despre nume sonore).

When the media makes a star – they make you the sucker. Când presa creează o vedetă, tu eşti cel fraierit. Cam aşa s-ar traduce sloganul filmului “Starsuckers”, care a reuşit deja, înainte de lansare, să stârnească o dezbatere serioasă în presa londoneză. Şi asta pentru că una dintre ofertele echipei care a lucrat incognito consta în aşa-zise file din dosarele medicale ale unor celebrităţi care apelaseră, chipurile, la chirurgia estetică. Problema apare odată cu posibila încălcare a Codului de Conduită pe care, scriptic, s-au angajat să-l respecte toate ziarele englezeşti şi care interzice, printre altele, intruziunile în viaţa privată, cu atât mai mult când vine vorba despre investigaţii privind internări în spital.

Acest Cod a fost conceput la începutul anilor 1990 de un organism de breaslă reprezentativ denumit The Press Complaints Commission (Comisia de Reclamaţii a Presei), înfiinţat pentru a evita elaborarea unei legi de profil şi pentru a menţine “înalte standarde” de profesionalism şi etică. Pedepsele sunt decise de Comisie şi constau în publicarea de scuze, de rectificări sau de scrisori ale reclamanţilor. Oare n-ar putea funcţiona un asemenea sistem şi în presa noastră?