, pentru că venise în ţară o fostă colegă pe care n-o mai văzusem de ani. Şi ne-am strâns, şi-am mâncat, şi-am băut, râdeam, povesteam, şi, după vreo oră, ea ne-a spus, cu o reţinere admirabilă, că, de anul trecut, are altă inimă.Am fost aseară la o întâlnire de… 24 de ani de la terminarea liceului. Inopinată, improvizată, organizată brusc, de alaltăieri pe ieri , pentru că a venit în ţară o fostă colegă pe care n-o mai văzusem de mult. Şi ne-am strâns aproape jumătate din fosta clasă, şi-am mâncat, şi-am băut, râdeam, povesteam, şi, după vreo oră, ea ne-a spus, cu o reţinere admirabilă, că, de anul trecut, are altă inimă.
A născut în 2009 şi, la câteva zile după naştere, i s-a divizat un hormon (nu ştiu detalii medicale), care i-a atacat inima. (N-avusese nici o problemă până atunci). Şi i-a atacat-o aşa încât, la scurt timp, a fost trecută pe inimă mecanică. Pe aparate. Nu ne-a povestit cum a trăit acele luni. Doar că, la venirea primăverii, după vreo trei luni de spitalizare, medicii i-au spus, simplu, că poate să fie optimistă, pentru că începe… sezonul motocicliştilor.
“Abia aşteptam vinerea”, ne-a mărturisit ea, aseară. Asta e viaţa. Şi donatorul a “apărut”, aşa cum se aşteptau medicii. Aşa cum prognozaseră la venirea primăverii. Iar ea a primit inima lui. Nu ştie cine e şi nici n-are voie să afle. A mai rămas cinci luni în spital şi, după opt luni de la naştere, şi-a văzut copilul.
*
Comentarii