“Şi de-ndată ajunse Mircea şi urcă la turc în jeep.
Şi-ncepu să îi explice că nu vrea, cu nici un chip
Să îşi strângă-ntreaga oaste la Rovine în câmpii,
Şi să lupte pân’ la moarte cu ai turcului spahii.

- Baiazide, ştii că-i criza, şi-acum viaţa-i foarte grea,
Mă gândeam ca să ne batem,… dar la “Heroes” în reţea.
Sau în loc să cucereşti, cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea, dacă ai wireless, să jucăm conQUIZtador?

- Cum, când turcii-mi sunt în vamă, şi-am venit din Istambul,
Tu nu vrei ca să ne batem, că nu ţi se pare cool?
Eu nu-s disperat ca tine să stau nopţi întregi pe net,
Eu trăiesc în realitate, şi nu e nici un secret
Că am fost în multe lupte: Varna, Ialta sau Oituz…
- Păi eu sunt online tot timpul, nu puteai să dai un buzz??”

P.S. Am făcut greşeala să postez înainte de a vedea pe Google ce-i cu această parodie. Am dat căutare cu unul dintre versuri şi au rezultat aproape 10.000 de pagini. Dacă m-am trezit şi eu la spartul târgului şi deja o ştiaţi, iertare.

P.P.S. Ca să îmi repar greşeala, m-am pus pe “săpat” şi, din link în link, l-am găsit pe autor, care a publicat această parodie în 18 ianuarie 2009, aici.