Dacă treceţi din când în când pe aici, aţi citit, poate, interviul pe care Cristi Puiu mi l-a acordat în luna iunie, în timpul TIFF-ului. A fost prima dată când am stat de vorbă şi, spre bucuria mea, discuţia a trecut dincolo de convenţia jurnalistică şi a atins uneori pragul mărturisirii. Iar oamenii au simţit asta: circa 1800 de cititori au apăsat butonul de “Like” din finalul textului şi aproape 400 l-au recomandat pe Facebook.

După vreo două săptămâni de la încheierea TIFF, m-a sunat Cristi Puiu. Mi-a spus că e invitatul de onoare al festivalului de film de la Sarajevo (probabil cel mai mare din Europa de Est), care îi organizează un Tribute (Omagiu) – program dedicat, la fiecare ediţie, unui singur cineast. În cazul lui, asta înseamnă proiecţia filmelor sale (inclusiv scurtmetrajele), sesiune de întrebări şi răspunsuri după fiecare proiecţie, plus o broşură care să conţină, pe lângă prezentarea carierei şi fotografii inedite, un amplu interviu cu el. Şi m-a întrebat dacă vreau să facem împreună şi acest nou interviu, datorită felului în care ieşise cel de la Cluj, şi mi-a mai zis că le-a propus celor de la Sarajevo să mă şi invite la festival.

Am zis da :) . Şi ne-am întâlnit în iulie, şi am făcut încă un interviu, care, alături de primul, va apărea integral – circa 100.000 de semne, pentru cunoscători – în broşura pe care o vor primi oaspeţii festivalului din capitala bosniacă.

Iar duminică zbor la Sarajevo – va fi primul festival de film la care particip în afara Clujului :) . Voi sta aproape o săptămână şi intenţionez să ţin un jurnal aici, pe blog, să vă povestesc cum e acolo, mai ales că sunt şi trei filme româneşti în competiţia oficială.

Asta e cea mai recentă întâmplare miraculoasă din viaţa mea. Apărută de nicăieri, ca o surpriză totală, cum au fost, în alte vremuri, telefonul prin care eram chemat să moderez dezbaterea prezidenţială Băsescu-Antonescu sau oferta a fi redactor-şef la “Adevărul”.

Mulţumesc.

*