Rusia și simulacrul. O schiță
Derulează în josDacă împărțim țările lumii, din perspectivă sistemică, în modele, cópii și simulacre, devine limpede că Rusia nu a fost capabilă să conceapă un model care să contracareze expansiunea capitalismului, re-legitimat la nivel tehnologic prin forța rețelelor.
Singura manifestare concertată a Rusiei în ultimii 10 ani a fost subversiunea – dovadă că miza nu este alta decât cucerirea minților. E ca și cum elita rusă ar zice – "dacă nu le putem propune un vis alternativ propriilor cetățeni și altor națiuni, măcar să instaurăm haosul". Dacă nu pot câștiga pe teren, conformându-se regulilor, aruncă în aer stadionul.
Ce este subversiunea? Este sabotarea status quo-ului, introducerea de icuri în crăpăturile principiilor și convingerilor care țin laolaltă o societate. Un exemplu de subversiune: ce dacă PIB-ul României s-a dublat în 15 ani de apartenență la UE, din moment ce țara este o "colonie"? Sau: "America a renunțat la ideile fondatoare de la 1776 și se scufundă în mlaștina corectitudinii politice".
Care este principalul agent al subversiunii? Ne învață Deleuze: simulacrul. Simulacrul este acea reprezentare care nu imită un model, adică o portiță prin care neființa se strecoară înăuntrul ființei.
Rusia de după 1917 este un simulacru, o creație politică ivită din nimic, o pătrundere a neființei în realitate, o negare a oricărui model și a oricărei moșteniri tradiționale.
După 1991, Rusia a încercat o revenire la un model occidental, dar simulacrul sedimentat în mințile oamenilor timp de șapte decenii era imposibil de preschimbat în câțiva ani. Apoi, Putin a decis să reconstruiască sistemul pe o structură pre-sovietică; numai că o societate are nevoie de magneți aruncați în viitor, de un vis care să o (a)tragă spre înainte – ceea ce Culianu numește "ficțiune de stabilitate" –, și nu de iluzia unei restaurații.
De ce a invadat Rusia teritoriul Ucrainei? Fiindcă rețelele de socializare și globalizarea au înlocuit celebrul containment spațial (teoretizat în telegrama din 1946 a lui George Kennan) cu o "încercuire" dinspre interior, cu un containment la nivelul temporalității, care se manifestă în orice conștiință legată la rețea – și anume, acapararea visurilor de către "bombardamentul" de oferte și de așteptări induse din mediul virtual (acaparare care e valabilă world wide, nu doar în Rusia).
Rusia e un simulacru: nu e capabilă nici să imite un model funcțional – Occidentul, nici să propună un alt model. Așa că, din disperare, trebuie să acționeze. Rețelele i-au furat viitorul. Nu întâmplător țara a fost decuplată de la internetul vestic: izolarea e unica sa șansă de a veni cu o viziune concurentă modelului occidental.
China e un alt tip de simulacru: control total al regimului asupra economiei, nici Occident, nici URSS, adică miza pe o a treia cale – care nu are nici o legitimitate în mințile oamenilor, ci doar în stomacurile lor.
Dar și Occidentul are o problemă sistemică: e ținut laolaltă de noua legitimare tehnologică, și nu de modelul organic inițial, al libertății și respectării cuvântului dat. De când cu invadarea Ucrainei, Vestul și-a regăsit unele valori la nivel declarativ, dar aberațiile ideologice n-au dispărut, doar au fost puse în stand-by.
Cu alte cuvinte, Occidentul n-are nevoie de dușmani din afară, fiindcă, așa cum a înțeles Heidegger, destinul său e nihilismul, adică repetata negare de sine.
Invazia Rusiei în Ucraina e invazia simulacrului asupra copiei, care a trezit modelul. Modelul (adică Occidentul) a lăsat nihilismul deoparte și s-a recuplat (temporar?) la arborele tradiției sale.
Copia e teritoriul pe care se luptă modelul și simulacrul, legitimitatea și anarhia, organicul și anorganicul. Erosul și moartea. (Și România e construită ca o copie: de aceea nu ne împăcăm cu această situație, de aceea suntem divizați, de aceea se emigrează masiv: dacă poți să accesezi originalul, de ce să te mulțumești cu imitația?)
Cât timp nu există o alternativă la modelul capitalist relegitimat prin tehnologia virtualului, Occidentul se salvează.
Dar riscul e ca această posibilă victorie să fie și ea doar un simulacru :)
Comentarii