Cei care călătoresc încolo şi încoace prin blogurile românilor trebuie că au dat şi de acest pseudonim. Cred însă că o parte dintre dumneavoastră nu l-au citit pe “Iv cel naiv”. Şi e păcat. Pentru că Iv cel naiv – al cărui nume real nu-l cunosc, dar a cărui identitate e definită îndeajuns de versurile sale – are un blog ca o vacanţă de adolescent: soare, dragoste, atenţie la oameni, cărţi, filme, tandreţe.

În 2010, Iv cel naiv scrie poezie pentru cititorii anului 2010. Nu pentru paşoptişti, nici pentru optzecişti sau utecişti. Lirica lui e proaspătă, începând cu limbajul şi continuând cu surprizele pe care ţi le pregăteşte la finalul poemelor, iar temele sunt fireşti şi le simţi ca fiind (şi) ale tale. Nimic nu e obosit sau veşted. Omul e îndrăgostit de limba română şi, ca orice îndrăgostit, îşi transformă iubita într-un spectacol al imaginaţiei.

În 2010, Iv cel naiv scrie poezie cu rimă. Poezia bună nu trebuie ştearsă de praf în fiecare zi. Există poezie care, pentru că e inteligentă şi sinceră, transformă simplitatea în şanse de a redescoperi lumea.

Vă propun câteva poeme de pe blogul lui Iv cel naiv, poate vă vor îmboldi să le citiţi şi pe celelalte. Pentru el, rubrica de faţă ar trebui redenumită “Româna frumoasă”. “i”-ul să-i rămână lui.

*

aseară, la loto, a fost extras soţul meu

primul extras e pasiune, apoi obezitate şi chelie
prognatism, astm şi ultimul de azi – melancolie;
ce-ar fi ca săptămânal, la loterie
în loc de numere, din maşinărie
să se extragă bile pe care-i scris cu arial
un feature de om – ar fi demenţial!

numai gândeşte-te puţin: blonziu, cu strungăreaţă,
bine făcut, zgârcit, smead, se scoală greu de dimineaţă;
câştigătorul ar trebui să vină cu dovezi şi acte
şi poate umfla potul doar cu ce-i el, peste noapte;
şi dacă respectivul nu există, până se inventează
măcar ştii că bărbatul visurilor tale nu există, şi se reportează;

*

vară. senzaţii

I
câteva bale îmi curg pe braţul creponat al bunicii
mai e un apus şi ceva pân-o să pot alerga licuricii
simt exact cum aţipesc în poalele ei mirosind a curat
sigur voi visa doar lucruri care nu mi s-au întâmplat;

II
asfaltul mi se lipeşte de tălpile tenişilor chinezeşti
o boabă grăbită de sudoare se strecoară la vale pe spate
covorul bătut, un plânset, ceva glume muncitoreşti
merg cu ochii-nchişi pân’ la gard, să-mi arăt că se poate;

III
nu mai scap de gustul ăsta de vară din gură
de praful din păr, de-a gâzelor harababură,
în spate mă-nţeapă tulpinile din mirişte
prin pâlniile urechilor îmi picură linişte;

aseară m-am întâlnit cu bătrânul

în faţă la florărie
lângă doamna durdulie
stă un pechinez roşcat
de la care-am cumpărat
un buchet de flori de câmp
cu un ambalaj cam tâmp
cum mergeam pe drum cu ele
la chioşcul cu acadele
mă întâmpină un nene
c-un baston atins de vreme
n-ai flăcăule un leu
ajută-te-ar dumnezeu?
i-am strecurat în mâna creponată
bancnota de un leu soioasă şi uzată;
din pleoapele-i ce n-ai fi zis că sînt pereche
ca nişte jaluzele hârşâite de la o casă veche
clipi uşor în semn de mulţumire,
şi îmi căzu în braţe fără de simţire;
cum paltonul bătrânului senil
se potrivea cu ambalajul vernil
al florilor – i le-am pus în braţe
a deschis ochii, s-a grăbit să le-nhaţe
şi să înfulece avid din ele
am luat şi eu – nu erau rele,
deşi se cam lipeau petalele de dinţi –
eu mă scobeam, el înjura de sfinţi
de la atâta exaltare sau, pardon
poate doar pentru c-avea palton
boabe din ce în ce mai mari
îi apărură printre perii rari –
o transpiraţie frumos mirositoare
şi cum bănuiam – cu gust de floare;
după masă fiind, ne era cam sete
aşa că sub ochii mari ai câtorva fete
am turnat-o în paharele de plastic cu striaţii
şi am avut aşa, ca din senin, câteva revelaţii;
după ele aveam cu vreo cincizeci de ani în plus
tipul mi-a dat bastonul lui şi m-am şi dus
spre casă, unde între timp aveam patru copii
şi o iubită cu păr lung-lung şi gene străvezii;
i-am zis – iubito, scuze de întârziere
m-am mai lungit cu dumnezeu ăsta la o bere;

*

Şi pentru că nu mă rabd :) , vă mai las nişte sugestii:

– şi bacteriile plâng câteodată

– de la poliţia limbii române, bănuiesc că ştiţi de ce v-am oprit

– o bârfă scurtă

– declaraţie de avere interioară

– rita, ana, dana, eva, andrada vă pup, fetelor, ne vedem şi mâine

– visul unei nopţi de vară, nu chiar noapte, mai pe seară

*

Încă una şi gata: :)

eu, ediţie specială

sînt peştisorul care se strecoară din năvod,
firul de iarbă scăpat de al lăcustelor exod
zâmbetul ce cu greu reuşeste să se strecoare
printre zecile de feţe sumbre la o-nmormântare

sînt sentimentul de adâncă libertate
al filozofului ce zice o banalitate
sînt, nici mai mult, nici mai puţin decât firul de nisip
pe care pinguinul Alfred cu mirare l-a găsit în slip

sînt singura imagine c-un vânticel de vară
pe care cârtiţa o urmăreşte în drumul către-afară
sînt absoluta linişte a firelor de cicoare
cu care se-ofilesc şi mor, împachetate-n soare

sînt norocos şi rar, de neasemuit
de fiecare dată când mă simt aşa iubit.

*