“S-ar putea ca românii să vrea alt tip de preşedinte. Au avut tipul Ion Iliescu, omul cu privirea către înapoi, către socialismul cu faţă umană, au avut preşedinte tipul Emil Constantinescu…” (Aici, Traian Băsescu face un gest dispreţuitor, cu mâinile în lateral, şi strânge din buze ca şi cum ar spune “Asta e…”).

“Pe dumneavoastră cum v-aţi caracteriza?”, vine, prompt, întrebarea. “Jucător…” – zice el, şi pare că zâmbeşte satisfăcut, dar umbra acelei autoironii dispare imediat – “… şi poate românii nu mai vor un preşedinte-jucător. Poate vor un intelectual cu viziune…”

E un fragment din interviul pe care şeful statului l-a acordat duminică dimineaţă, în emisiunea “După 20 de ani” de la ProTV. Un fragment echivalent cu un final de mandat. Mai sunt 4 ani până la viitoarele alegeri prezidenţiale şi Traian Băsescu recunoaşte implicit că a greşit. Ştie că a pierdut mult din încrederea populaţiei. Dacă urmăreşti imaginile şi citeşti “printre rânduri”, descoperi politicianul învins de propria fire şi, simultan, pentru că nu se minte pe sine, omul ridicându-se învingător în faţa istoriei. Pentru o clipă.

“Poate românii nu mai vor un preşedinte-jucător”. E privirea în urmă a unui Băsescu din 2014, e retrospectiva-bumerang a anilor petrecuţi la Cotroceni. La fel ca un roman SF, această frază vorbeşte despre viitor pentru a vorbi despre prezent. Îmi imaginez ce-mi voi imagina. Atunci e oglinda lui acum.

“Poate” reprezintă doar îngăduinţa autorului faţă de sine însuşi, menajarea orgoliului, îmbrăcămintea stilizată a realităţii neconvenabile. Băsescu regretă că a fost cum a fost, că e cum e. Nu se mai poate schimba, dar măcar are forţa de a gândi alternative. De fapt, poate acesta ar trebui să fie principalul mesaj al mărturisirii sale: cine e alternativa? “Poate”, zic şi eu.

*

Textul întreg poate fi citit aici.