“Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi orice alt act personal cipul biometric ce conţine amprenta digitală, imaginea facială, şi toate datele personale. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă”.

Am citat dintr-un apel răscolitor al părintelui Iustin Pârvu, stareţul mănăstirii Petru Vodă din Neamţ şi unul dintre marii duhovnici români din generaţia părinţilor Cleopa Ilie, Arsenie Papacioc sau Mina Dobzeu. Apelul, semnat cu data de 14 ianuarie 2009, îl puteţi citi integral pe blogul lui Claudiu Târziu.

Subiectul este de o actualitate arzătoare pentru că, tot ieri, Parlamentul European a adoptat introducerea elementelor biometrice în paşapoarte şi în alte elemente de călătorie. În România, cu toate că peste 80% dintre cetăţeni se declară creştini ortodocşi, nu a avut loc nici o dezbatere publică de anvergură pe tema cipurilor care ar urma să fie introduse în actele de identitate. Există însă precedente remarcabile în alte ţări cu majoritate ortodoxă.

În Grecia, în 2000, o campanie iniţiată de Întâistătătorul de atunci al Bisericii Ortodoxe, Arhiepiscopul Hristodoulos, a dus la strângerea a circa 3 milioane de semnături împotriva eliminării credinţei religioase din datele trecute pe cardul naţional de identitate. Parlamentul elen n-a ţinut cont de această mişcare, însă campania a constituit o dovadă rară de solidaritate ortodoxă.

Mai recent, în 2007, în Serbia, o altă mişcare, condusă de această dată de o ONG intitulată Za zivot bez ziga (Pentru o viaţă fără stigmat), a dus la modificarea unei legi deja adoptate, privind obligativitatea introducerii datelor biometrice în cartea de identitate. După 3 ani de activitate în acest sens şi având susţinerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, campania a determinat guvernul de la Belgrad să emită un act normativ prin care datele biometrice vor fi trecute pe respectivul cip numai la cerere.

“La noi în Biserică, situaţia este destul de anevoioasă, deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi”, scrie părintele Iustin Pârvu în istoricul său apel – trimitere limpede la pasivitatea capilor BOR. Este, poate, pentru prima dată când un călugăr de notorietatea părintelui Iustin ia atitudine pe cont propriu într-o problemă naţională de ordin politico-teologic, fapt ce reflectă falia care s-a creat între conducerea BOR şi adevăratele probleme ale credincioşilor.

“Vă cer, aşadar, în numele Mântuitorului Hristos, (…) să cereţi autorităţilor române să abroge legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut”, se mai spune în apelul părintelui stareţ.

Situaţia este extrem de complicată şi delicată. Paşapoartele biometrice au fost introduse în România din prima zi a acestui an, iar cărţile electronice de identitate ar urma să fie distribuite de la 1 ianuarie 2011. Câţi dintre noi vor refuza un act de identitate prevăzut cu cip biometric? Va lua Sfântul Sinod al BOR vreo atitudine în această privinţă? Sau societatea civilă? Sau vreun partid?

ACTUALIZARE.

Dacă s-a ajuns ca purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, un simplu preot, să-l facă habotnic, fie şi indirect, pe monahul Iustin Pârvu, una dintre cele mai autorizate voci ale ortodoxiei româneşti, şi dacă un teolog mirean ştie mai bine decât un călugăr care se nevoieşte de o viaţă cum trebuie citite “semnele vremurilor”, înseamnă că Biserica noastră e în mare pericol. Mai multe nu mai zic, că nu e în seama mea.

DE CITIT: O postare pe acelaşi subiect a ieromonahului Savatie Baştovoi de la mănăstirea Noul Neamţ din Republica Moldova.