“Printr-o răsturnare uluitoare, ceea ce constituia rostul atâtor oameni – nemurirea – pentru el avea să devină o pedeapsă. El tăgăduise rânduiala lucrurilor. Rânduiala lucrurilor avea să fie tăgăduită pentru el. El era noul Adam. El va fi opusul lui Faust, cel care nu voia să moară. El, în schimb, îşi va dori să moară şi îi va fi cu neputinţă.”

Îndrăgostit de Maria, împreună cu care a copilărit în Magdala, cizmarul Ahasverus din Ierusalim refuză să-l primească în cizmărie pe Galileeanul condamnat la răstignire pentru care femeia iubită a lăsat totul în urmă, îi refuză un ultim pahar cu apă şi, deşi e cutremurat de blândeţea din privirea bărbatului încovoiat de cruce, îi strigă furios “Mergi! Mergi odată!”,

dar cel care trebuie să meargă e chiar el, Ahasverus, acum e Cartaphilus, evreul care-i urăşte pe romani şi mai ales Roma, capitala lumii, unde ajunge amantul Popeei, frumoasa căsătorită cu prefectul pretoriului, pe care îl părăseşte pentru Otho, prietenul împăratului Nero, care nu mai are ochi decât pentru ea, pentru ea îl trimite pe Otho guvernator al Lusitaniei, pentru ea îşi omoară mama, pe Agrippina, pentru ea îşi surghiuneşte soţia, pe Octavia, care-şi taie venele, acum poate în sfârşit să o facă împărăteasă pe ea, Popeea, care ascultă de un singur om şi astfel îi strecoară ideea criminală de a-şi împlini visul de împărat artist, şi Roma arde 9 zile şi 9 nopţi,

iar Cartaphilus se simte răzbunat şi merge, acum e Demetrios, grămăticul marelui rege al vizigoţilor Alaric, barbarul care cucereşte Cetatea Eternă şi care, în loc să-i dea foc, îşi ascultă sfătuitorul şi stinge simbolul oraşului, pentru că simbolurile sunt ultimele redute ale oricărei puteri, iar Demetrios îl transformă pe însuşi Alaric într-un simbol nemuritor, gândindu-i un loc de veci unic, pe care niciun alt om nu şi l-ar fi putut imagina şi la care toţi urmaşii săi vor visa,

dar Demetrios trebuie să meargă, acum e la Palermo, unde îl găseşte regele herulilor, Odoacru, fiul unuia dintre locotenenţii lui Attila, care nu suportă să fie sfidat şi îl închide într-o cuşcă de lemn, pedeapsă pentru care va plăti cu viaţa după asediul de trei ani al Ravennei, când Demetrios alege să-i sprijine pe ostrogoţii lui Teodoric cel Mare şi dovedeşte că arta asediilor, poliorcetica, e nimic în comparaţie cu viclenia crudă,

şi Demetrios merge mai departe, acum e Hsiian Tsang, alias Stăpânul Legii, singurul chinez care, după ce vede neasemuita umbră a lui Buddha, pricepe şi limba cuceritorilor Bactriei, ţara aflată la vest de Pamir şi la nord de masivul Hindu Kush, unde vin şi se înstăpânesc învingătorii marii bătălii de la Al-Qadisiyyah, arabii purtaţi dintr-o victorie în alta de generalul Omar, vărul profetului Muhammad,

alături de care Hsiian Tsang merge să lupte, acum e Omar Ibn Battuta, care îi împărtăşeşte celui mai învăţat dintre noii săi fraţi, Al Biruni, marea taină a exprimării tuturor numerelor prin numai nouă semne, secret pe care i l-a destăinuit înţeleptul indian Aryabhata,

însă Omar Ibn Battuta trebuie să meargă mai departe, căci el e istoria, acum e dincolo de Porţile Caucazului, în palatul contesei Thamar, care-i dezvăluie cine sunt Gog şi Magog,

acum e Giovanni Buttadeo, prietenul unui tânăr din Assisi pe nume Francesco Bernardone, care se desparte de tatăl său şi îşi dăruieşte toate bunurile Bisericii, datorită căruia ajunge să cunoască episcopi şi papi, iar ei au nevoie de el pentru că vorbeşte şi înţelege limbi de care Eminenţele lor nici n-au auzit, şi-l trimit la Ierusalim, unde împăratul Frederic al II-lea de Hohenstaufen e uimit cât de bine ştie solul străduţele capitalei sale şi câte lucruri miraculoase cunoaşte, aşa că-l pune să măsoare distanţa dintre palatul său şi cer,

căci cerul e mereu cu Giovanni, dar şi împotriva lui, silindu-l să meargă în continuare, acum e Juan de Espera en Dios, tălmaciul Marii Aventuri, expediţia spre Indii condusă de fostul său coreligionar Cristobal Colon, devenit Cristoforo Colombo, pe care îl ajută să nu cedeze, să nu renunţe când nemulţumirea marinarilor stă să izbucnească, aceiaşi clevetitori care, la întoarcere, îl dau pe mâna lui Torquemada pe motiv că nu se roagă împreună cu ei, însă nici nu bine se aprinde rugul sub el şi inchizitorilor nu le vine să creadă ce se petrece,

şi Juan de Espera en Dios, alias Luis Torres, dispare încă o dată, are de mers şi de-acum, secole de-a rândul, are să fie Isaac Laquedem, numai el poate străbate Europa, de la Moscova până la Paris, pentru a transmite Franţei vestea că Micul Caporal se va întoarce teafăr din zăpezile înfrângerii,

şi toate aceste istorii le povesteşte Simon Fussganger la sfârşit de secol XX, el a văzut totul, a făcut totul, a ucis, trădat, înşelat, salvat, apărat, iubit, el e trecutul şi viitorul, permanent prezentul, el e blestematul care, într-o zi de primăvară, acum vreo două mii de ani, i-a refuzat unui osândit un simplu pahar cu apă, deşi nu îl ura, iar apoi l-a auzit spunând:

- Eu merg fiindcă trebuie să mor, Tu, până la întoarcerea mea, vei merge fără să poţi muri.

*