de Aurel Rău

Vasul în care se topeşte cositor
şi argint şi aur la infinit,
în care metalele fierb în clocot
ca un lapte făgăduit;
unde caratele tari se coc
şi ating durităţile pragul rîvnit,
în larmă de iad şi-n adînc tăcute
combustii, de nimeni ştiute;
din sfînt corindon alcătuit;
vasul acesta miraculos
pînă la urmă s-a topit.

Din volumul “Pe înaltele reliefuri” (1967).