“Adevărul e că ne-am dezobişnuit să vedem viaţa în desfăşurarea ei, ci ne oprim la segmente, refuzând să anticipăm urmările sau să evaluăm întregul. (…) De ce ne poticnim noi la mijloc, unde se petrece impasul, şi nu anticipăm capătul drumului? (…) Orice obstacol e un punct de poticnire; dacă el e masiv, înalt, puternic, te poate descuraja. Ştiţi care e cheia succesului?: să faci din el un obstacol transparent, adică să vezi prin el sau pe deasupra lui ceea ce e dincolo. (…)

Ştiu sigur că noi nu împotriva apocalipsei trebuie să luptăm (căci ea va veni oricum), ci pentru capacitatea noastră, a fiecăruia, de a o traversa fără vătămări sufleteşti, fără vina fraţilor de a-şi fi vândut fratele, aşa cum s-a întâmplat în istoria lui Iosif.

Or, pentru aceasta există o singură armă: răbdarea. Răbdarea însă trebuie însoţită, neapărat, de conştiinţa că tot începutul are un sfârşit, şi că acesta nu poate fi decât luminos.”

P.S. Mi-am permis să extrag fragmentele despre care cred că reprezintă firul roşu al Pastoralei din acest an. E bine însă să citiţi textul integral, pe care îl găsiţi aici.