A murit astăzi, la aproape 97 de ani, părintele Arsenie Papacioc, unul dintre acei monahi despre care cred că, prin rugăciunile lor, prin puterea credinţei lor, ne mai păstrează în viaţă, ne acoperă şi ne ţin ca pe aripi, neştiuţi. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

*

Am transcris câteva fragmente din cuvintele sale:

“Noi ştim din literatură că Dumnezeu ne iubeşte, că e iubitor, că e dincolo de iubire, că te acceptă, te vrea aşa cum eşti tu. Numai să fii sincer.” (…)

“Bine a zis cine a zis că un sâmbure e mai important decât un munte. Pentru că poate crea, poate creşte un munte. De-asta spun că preocuparea unui om duhovnicesc este o prezenţă continuă şi o sinceritate. Nu trebuie să se teamă nimeni dacă are inima sinceră şi dacă, bineînţeles, s-a «bălăcit». Dacă a făcut-o din instinct şi cu ştiinţa că face un păcat, nu-i nici o primejdie. Pentru că nimic nu este pierdut atâta vreme cât sufletul nu abdică, capul se ridică şi credinţa rămâne în picioare.”

Fragmentele sunt de aici:

*

“Ştiţi ce vreau să vă spun? Asta e foarte greu să vă spun, şi mai greu să pătrundă: nu ştim dacă mâine mai trăim. (…) Dacă pui problema aşa, că astăzi e ultima mea suflare şi răsuflare, să ştii că începi să fii prezent. (…) Dumnezeu cere să ai în fiecare clipă prezenţa ta.

Există un plan de foc în armată, cu câteva puncte. Mai întâi de toate, determinarea precisă a poziţiei tale. Ce poziţie am eu? Sunt creştin. Al doilea punct este determinarea precisă a inamicului: cine e inamicul? Cu cine luptăm noi? Noi luptăm cu duhurile rele.

Al treilea punct zice: şi ce distanţe? Contează, ca să pui înălţătorul la distanţa respectivă şi să ajungă glonţul acolo. (…) Zice Antonie cel Mare: Cel dintâi păcat este cel de lângă tine. De ce să mă gândesc eu la furt când acum am alt duşman? Dacă o mână vrea să te omoare, la porunca altcuiva, tu opreşte mâna care vrea să te lovească şi pe urmă te judeci cu cel care a poruncit. Că asta-i primejdia, cea de lângă tine. Deci, păcatul cel mai apropiat este păcatul cel mai important pentru tine. De-aia să ştii distanţele.

Şi al patrulea, în armată, este să foloseşti tot armamentul posibil ca să omori sau să neutralizezi inamicul. La noi, care este armamentul? Rugăciunea, postul, starea de veselie, care înseamnă o rugăciune permanentă. A fi vesel înseamnă că deja eşti omul cerului mai mult decât al pământului, decât al firii tale.”

Fragmentul e de aici:

*