Bine ai venit pe
Surpriza!

RetrospecTIFF (4). “Cristina şi Paul”, adică Ioana Blaj şi Paul Ipate: Nu vrem în telenovele!

El a jucat deja în trei filme importante: Hârtia va fi albastră (regia: Radu Muntean, 2006), California dreamin’ (r: Cristian Nemescu, 2007) şi Portretul luptătorului la tinereţe (r: Constantin Popescu jr., 2010). Ea are un rol mic în Marţi, după Crăciun (r: Radu Muntean, 2010) şi îşi doreşte să treacă…

Urmele brandului pe faţa lui Bute

Meciul lui Lucian Bute a acţionat asupra României precum pulberea fluorescentă pe care investigatorii o aplică în spaţiul unei infracţiuni. Sub lumina specială a reflectoarelor, amprenta politicului a ieşit imediat la iveală. Românii s-au împărţit din nou, în aceleaşi tabere: unii elogiază demersul ministerului condus de Elena Udrea, alţii reclamă…

RetrospecTIFF (3). Fernando de Aranoa: Finalul trebuie să fie scris împreună cu personajele

Regizorul spaniol Fernando León de Aranoa a fost invitat special la TIFF 2011, fiind prezentat în secţiunea 3 x 3 a festivalului cu filmele “Familia” (1996), “Los lunes al sol” (Mondays in the Sun, 2002) şi “Amador” (2010). Aranoa este multiplu câştigător al premiilor Goya (echivalentul Oscarului în Spania): în…

Continuarea războiului prin alte mijloace

Inflamarea mediatică pe care am trăit-o cu toţii după acuzaţiile preşedintelui la adresa Regelui – alimentată, la scurt timp, de schimbul de replici Moscova-Bucureşti privind “trecerea Prutului” în 1941 – e simptom al unei “boli” de care suferă întregul spaţiu occidental (deci, şi România): remanenţa, în conştiinţa publică, a temelor conflictuale asociate…

INTERVIU. Alin Panc: Avem şi noi Super Eroi

“Această campanie îşi propune să contribuie cu energie şi entuziasm la vizibilitatea eroilor produşi de români”. E una dintre frazele prin care Asociaţia pentru Promovarea Istoriei României (APIR) a pornit recent, mai întâi în mediul online, campania intitulată “Avem şi noi Super Eroi”. Campania e una curajoasă, pentru că, atunci…

7 principii pentru orice redacţie

Prietena noastră Ana, din Chicago, citeşte o carte despre care spune că e “extraordinară” – memoriile lui Katharine Graham (1917-2001), americanca a cărei familie a deţinut cotidianul “Washington Post” şi care s-a aflat ea însăşi la conducerea ziarului în timpul scandalului “Watergate”. Volumul se intitulează “Personal History” şi a fost distins…