Reprezentanţii a peste douăzeci de asociaţii grupate sub umbrela Convenţiei Organizaţiilor de Media au formulat şi adoptat, luna trecută, un Cod Deontologic Unic (CDU) care ar putea deveni un reper pentru jurnalismul românesc.

Folosesc condiţionalul “ar putea” deoarece asumarea acestui document atât pe orizontală, de cât mai multe instituţii de presă, dar şi pe verticală, de la patroni până la reporteri, depinde de componenţa viitorului Grup pentru Bune Practici Jurnalistice, menit să acorde Certificate omonime companiilor sau produselor care respectă CDU.

Spun “ar putea” însă mai ales pentru că multe prevederi ale Codului reprezintă idealuri în raport cu care mass-media româneşti se află, acum, la mare distanţă. Care sunt discrepanţele dintre principiile CDU şi realitatea septică a presei noastre? Să le luăm pe rând.

2.2 Jurnalistul are dreptul de a fi informat, la angajare, asupra politicii editoriale a instituţiei mass media.

Primul ideal spart. Da, există redacţii în care ţi se spune, de exemplu, că patronatul îşi doreşte o abordare de dreapta, de încurajare a antreprenoriatului şi nu a asistenţei sociale, însă, când vine vorba despre opţiuni politice concrete, sunt rara avis situaţiile în care aceste opţiuni sunt comunicate unui proaspăt reporter. Mai mult, acesta descoperă treptat că există nume şi subiecte tabu pentru sine şi pentru colegii săi, astfel că, pentru a-şi păstra locul de muncă, e foarte probabil că nu va respecta nici următoarele două prevederi […]

*

Textul integral, în care comentez 13 prevederi ale CDU, poate fi citit aici, pe un nou site de şi despre presă, la care am fost invitat să colaborez.

Foto: Mihai Leu