Poţi fi sigur că îmbătrâneşti când nu doar că nu mai ţii pasul cu muzica nouă (unde-s timpurile când sfidai bruiajul ca să afli săptămânal Billboard’s Top 20, la Vocea Americii?), dar nu-i mai (re)cunoşti nici măcar pe muzicienii care s-au afirmat în ultimii ani şi care cântă “ca pe vremuri”. Cei care, la o adică, ţi-ar plăcea.

Soluţia e să nu te laşi. Chiar dacă nu te mai interesează, chiar dacă ai aflat, ştii sigur, că există rosturi mult mai importante cărora să le dai din timpul “tău”, nu te lăsa. Nu îmbătrâni muzical, nu asculta aceleaşi şi aceleaşi trupe sau piese pe care le ştii din liceu sau din facultate. Fii deschis şi rămâi tinerel.

Această introducere “aspiraţională” :) e scuza mea pentru că abia de curând, datorită DJ-ilor de la Radio Guerrilla, i-am descoperit pe Sharon Jones & The Dap-Kings. Care cântă “ca pe vremuri” şi mă obligă să reiau bucuros postările cu muzică “de seară”.
Recuperez cu trei piese ale formidabilei negrese de 53 de ani. Prima, cea mai cunoscută, face parte din coloana sonoră a filmului “Up in the Air”. Dacă o ştiţi, treceţi direct la celelalte două.

http://www.youtube.com/v/QeahROQ716M?fs=1&hl=en_US

http://www.youtube.com/v/8ouI5KcyHfE?fs=1&hl=en_US

P.S. Era să uit: am și o întrebare. Serioasă. Versurile primei piese încep aşa: “This land is your land, this land is my land/ From California to the New York Island/ From the Redwood Forest to the Gulf Stream waters/ This land was made for you and me”. Şi continuă în acelaşi stil. Au fost compuse de Woody Guthrie în 1940.
Când le-am auzit prima dată, m-am întrebat automat: nu-i aşa că am ironiza fără pardon o piesă românească de azi, care să nu fie manea sau populară, dacă am auzi ceva de genul “Ţara asta-i pentru noi, din Băicoi la Dorohoi”? De ce la “ei” nu ni se pare ridicol? Hai, ştiu că ştiţi :)

*