Iniţiativa Jurnalului Naţional privind “revenirea la folosirea cuvântului ţigan, în loc de rrom“, pe lângă marele rău naţional-social de a scoate la suprafaţă acea ură mocnită pe care orice guvernare normală încearcă s-o liniştească, produce, totuşi, şi un efect benefic.

Radiografiază ceauşismul din noi. Ne arată monştrii grohăitori ai căror embrioni ne-au fost implantaţi în anii ‘70-’80 şi care nu ar mai putea fi extirpaţi decât printr-o utopică operaţiune inversă spălării creierilor.

Unde sunt în aceste zile apărătorii laicităţii şi ai luminilor raţiunii, să ne spună că un stat modern trebuie să şi-i asume pe toţi cetăţenii săi, indiferent de rasă şi etnie? Unde au dispărut toţi progresiştii înţepaţi, de ce nu vin acum să ne înveţe că o minoritate discriminată secole de-a rândul trebuie să beneficieze de o atenţie specială şi de programe extrem de limpezi, prin care cei paşnici să se emancipeze, iar cei ce refuză regulile de convieţuire să fie trimişi după gratii? De ce tac toţi propovăduitorii corectitudinii politice într-o situaţie în care ni se cere să ne delimităm pe baze etnico-rasiale, să-i protejăm pe românii “puri” de mizerabilii care comit atrocităţi?

De ce nu strigă nimeni că suntem o singură ţară, că trebuie să trăim împreună şi că singura soluţie este aplicarea fără milă a legii? De ce încercăm să salvăm “imaginea” în loc să băgăm vidanjera în haznaua interlopă naţională? De ce ne minţim că am fi consideraţi “ţara lui Brâncuşi şi a lui Enescu”, iar noi exportăm violatori şi tâlhari? Ce presă e aceea care îşi instigă cititorii la ură intra-statală, în loc să-i înveţe cum să pretindă instaurarea ordinii de la aleşii lor? Şi cine profită de pe urma revărsării de violenţă? Nu tot aceia care trebuie reduşi la tăcere?