Într-o lume în care originalitatea și capacitatea de a extazia sunt cele mai căutate calități, iar viitorul devine desuet cu orice nouă idee uimitoare, România rămâne în multe domenii o țară care nu poate să se debaraseze de mentalități tipice anilor 80 - platitudinea, ”lemnozitatea” și închistarea.

Exemplul pe care vrea să-l dau astăzi este campania electorală pentru Primăria clujeană. Doi candidați sunt considerați cu șanse la alegerile din 15 februarie - actualul interimar Sorin Apostu (PDL) și senatorul Marius Nicoară (PNL). Sondajele îl dau ca favorit pe Apostu, care are marele avantaj de a fi susținut de Emil Boc și de a apărea pe deja-clasicele panouri portocalii dând mâna cu fostul primar devenit prim-ministru.

Cei doi și-au făcut și ei site-uri de campanie, dar nu din convingere, ci probabil pentru că ”așa trebuie”. Iar asta se poate constata de cum intri. Uitați-vă și dumneavoastră, aici (Apostu) și aici (Nicoară).

Revin: cum e posibil ca, într-o lume în care puștii se joacă pe net cu o inventivitate de invidiat, echipele de marketing politic să producă sau să gireze așa ceva? Și aici vorbim de Cluj-Napoca, poate al doilea centru de putere al României, nu de campania din vreun orășel sau vreo comună. Cum e posibil ca Apostu să devină primar bazându-se doar pe asocierea sa cu Boc și cu PDL, iar programul său să nu conțină decât ”continuarea”, ”consolidarea”, ”menținerea” și ”extinderea” proiectelor deja începute? Cum e posibil ca Nicoară să fie ales primar cât timp el își pierde banii și timpul lăsând niște incompetenți să-i construiască imaginea electorală? Atât a putut produce ”strategul” Dan Andronic?

Niciunul dintre cei doi candidați nu a auzit de viral marketing, niciunul nu are vreun clip simpatic pe care să-l facă să circule pe net. Blogul lui Nicoară e de un fad exemplar și, ca atare, nu a strâns nici măcar un comentariu, în plină campanie!, iar marea găselniță a lui Apostu e că și-a postat niște fotografii de familie. De mare impact.

Unul dintre ei va deveni primarul Clujului și mă întreb: dacă nu sunt capabili să ceară calitate și originalitate la o biată campanie de două săptămâni, cum vor putea ține ștacheta sus în ceea ce privește obiective de importanță edilitară? Pe mâinile cui se vor lăsa atunci?

Cât timp vom mai funcționa pe principiul ”e bine și așa”?