– Erai citat într-un ziar spunând că nu contează ceea ce faci, cât timp reuşeşti să-i atragi, să-i stârneşti pe oameni. Către ce vrei să-i atragi, în afară de muzica ta? Există vreo intenţie morală sau politică în ceea ce faci?
Hendrix: Îmi place să-i relaxez pe oameni, pentru că oricum sunt prea multe cântece “grele” în vremurile astea. Muzica devine prea “apăsătoare” (heavy), chiar până la stadiul în care e insuportabilă…
*
E un fragment din scurtul interviu dat publicităţii de cotidianul britanic “The Telegraph” la împlinirea a 40 de ani de la moartea lui Jimi Hendrix (18 septembrie 1970). Ziarul susţine că acesta ar fi fost ultimul interviu cunoscut pe care l-a dat Hendrix, cu o săptămână înainte de a se sufoca din cauza unei supradoze.
*
Hendrix e comemorat la Londra printr-o expoziţie deschisă în “singurul loc pe care l-a numit acasă” – un apartament din centrul metropolei, care îi aparţinuse şi compozitorului Georg Friedrich Händel, cu mai bine de 200 de ani înainte.
James Marshall Hendrix era un necunoscut chiar şi în ţara sa natală, Statele Unite, când, în septembrie 1966, ateriza la Londra, unde avea să locuiască până la moartea sa prematură (nu împlinise 28 de ani). Într-un articol excelent, reconstituire a celor 4 ani în care Jimi a marcat muzica secolului XX, jurnalistul Ed Vulliamy citează, printre alţii, două persoane esenţiale în destinul muzicianului.
Kathy Etchingham, singura femeie pe care Hendrix a iubit-o:
– “De multe ori, când era pe scenă, oamenii îl vedeau pe Jimi uimitor de serios şi de concentrat. Şi, dintr-o dată, pe faţă îi apărea un surâs, fără vreun motiv vizibil. Câteodată, când eram în casa din Brook Street, repeta o secvenţă la chitară ore întregi, până îi ieşea. Atunci, pe chip i se ivea un zâmbet larg sau îşi lăsa capul pe spate şi râdea…”
– “Cele mai bune momente ale lui Jimi au fost când celebritatea n-a stat în calea muzicii sale, iar cele mai proaste, când faima l-a copleşit, iar oameni care nu-l cunoşteau mai deloc i-au devenit brusc cei mai buni prieteni.”
– “Jimi a murit pentru că lucrurile simple au devenit complicate. Orfan de mamă şi cu un tată alcoolic, el a murit pentru că a rămas în acel apartament din Notting Hill cu o persoană total străină, care i-a dat o groază de somnifere fără să-i spună cât erau de puternice. Asta a fost, pe cât de banal, pe atât de complicat.”
Roger Mayer, inginerul care a creat “sunetul” caracteristic lui Hendrix:
– “Dacă arunci o piatră în lac, nu ai cum să prezici undele pe care le va naşte – depinde cum arunci piatra, depinde de vânt… Tehnologia digitală creează falsa prezumţie că poţi prezice acele valuri, însă eu şi Jimi căutam întotdeauna semnalele de avertizare. Când aude o repetiţie, creierul ştie că aceea nu mai este muzică, iar ceea ce percepi când îl asculţi pe Hendrix este muzică pură…”
*
Comentarii