Două categorii de subiecte mai contează astăzi în televiziunile din România: viaţa la primul nivel (naşteri, botezuri, căsătorii, divorţuri, accidente, sex şi moarte) şi politica partizană (unii cu puterea, alţii cu opoziţia). Ambele reprezintă devieri conştiente atât de la misiunea mass-media, cât şi de la interesul naţional.
Odinioară (dar nu cu foarte mult timp în urmă), se spunea că presa are două roluri sociale: formare şi informare. În timp, amândouă au fost modificate şi duse la extreme; primul a părut că se estompează, iar cel de-al doilea a ajuns să fie dominat de pielea strălucitoare a oamenilor şi a lucrurilor. Asupra acestui din urmă fenomen, zis şi tabloidizare, nu vreau să insist, pentru că despre el s-a scris enorm şi mult mai aplicat decât aş putea-o face aici, în câteva rânduri.
Ceea ce mă interesează acum, fiindcă se leagă de tulburarea României, e acel prim rol al presei – care, în varianta romantică, de contribuţie la educarea morală şi civică, e “jucat” în tot mai puţine redacţii. Ca atare, unii se iluzionează că e nevoie de salvatori sau de rezistenţă, alţii îi deplâng deja dispariţia.
În fapt, acea relaţie, ca de la olar la vasul de lut, prin care jurnalismul modelează publicul, n-a păţit nimic, e la fel de puternică, numai că s-a metamorfozat. Nu mai poartă costum călcat, cu cravată asortată şi pantofi lăcuiţi, ci bluză ţipătoare, fustă scurtă şi ciorapi cu plasă. Şi mult fard. Rolul formator al presei, în special al televiziunii, e un travestit, un fost bărbat ajuns curvă.
*
Textul integral poate fi citit aici.
Foto: Valentin Vieriu
Comentarii