*
N-o să-ţi răspund
Asta-i poza pe care mi-a trimis-o a doua zi. El nu ştie că i-am şi uitat mailul a doua zi, numele, numărul de telefon. El nu ştie că asta mă agasează zi de zi: felul în care mă vedeţi voi, bărbaţii, o muză brunetă cu părul ciufulit care se plimbă singură (adică sînt disponibilă, dar şi visătoare, numai bună să fiu salvată de un bărbat) sau o tipă mişto care îşi acoperă corpul cu haine lălîi pentru că se crede spirituală şi vrea să şi vorbească după ce face sex sau poate o intelectuală puţin zăpăcită care are şi ea nevoie de un soi de peşte care să-i exploateze potenţialul.
Imaginea asta spune totul despre el şi îmi spune încă o dată clar că am făcut bine ce am făcut, că nu merită uneori să pierzi prea mulţi ani cu un tip care e burghez în simţire şi nonconformist pe alocuri, ca în revistele de bărbaţi. Capul lui este o amestecătură de intelect şi poze erotice, cam ca playboyul, cea mai stupidă revistă din lume care subvenţionează scriitori-bărbaţi cu interviuri plătite bine (revista din USA, nu de aici). Nu vreau bărbat din ăsta, îmi place altfel, unul care să accepte, de exemplu, că nu vreau un bărbat musai, că nu sînt o cutie care trebuie umplută urgent de fotografiile, chiloţii, ciorapii, amintirile din copilărie, traumele unuia sau altuia.
Mi-a făcut poza asta cu telefonul, în timp ce coboram scările tribunalului, după ultima înfăţişare. Totul se petrecuse rapid, civilizat, simţeam încă de cînd semnam hîrtiile că apăs tasta enter, după ce computerul mă întreabă dacă sînt sigură că vreau să şterg definitiv documentul. Păi, nici nu trebuie să vreau. S-a şters singur complet. Încă mă mir de propriul creier, de cît de uşor poţi să ştergi atîţia ani, e darwinism şi în cutia craniană, multe informaţii se sting pentru a le face loc unora mai puternice, mai cinice, mai rezistente…
Aşa că nu-i mai răspund la măreţul mail romantic pe care mi l-a trimis, împreună cu imaginea prin care el îmi transmite nostalgia infinită inspirată de plecarea mea prin ploaie, cu un bărbat în colţul din dreapta sus privindu-mă insistent şi multe alte vorbe care sună la fel de sec ca buzele lui pe obrazul meu, cu zece secunde înainte să-mi facă fotografia cu telefonul lui de la birou.
El nu înţelege că l-am terminat de consumat prea repede. Că am crezut că am o imensă bucată de şuncă fină din care pot tăia cîte o feliuţă subţire cînd am chef şi din care am crezut că o să-mi ajungă o viaţă. Şi că de fapt l-am terminat la un mic dejun. E şi aiurea să mai vorbim despre vină şi alte alea. Eu nu sînt devoratoare, dar consum mult, cer tot timpul. Cînd termin, plec mai departe. Divorţul a fost ca atunci cînd mi-am schimbat contractul la electricitate. Un sentiment pozitiv în legătură cu viitorul şi un sentiment vag că am fost înşelată în trecut.
De aia nu-i mai scriu. Tot ce face e previzibil şi nu pentru că e bărbat, nu pentru că m-a nemulţumit în pat (ba chiar aş fi nedreaptă, m-am simţit foarte bine de nenumărate ori), nu pentru că sînt femeie, nu pentru că n-am sau am carieră, nu pentru că ar avea-o el. Se sufocă pentru că nu i-a mai rămas nimic, pentru că l-am înghiţit complet, i-am descărcat toate datele pe pielea mea, în creierul meu şi nu mi-a ajuns nici pe o măsea. A ajuns o umbră romantică. Urăsc tîmpeniile siropoase, urăsc tipii derutaţi, care scîncesc ca un telefon descărcat.
În poza asta nu sînt eu. E el.
Umbrela era a lui. Acum e a mea.
*
Citiţi şi:
I’magino (1): “Sângerări”, de Alin Fumurescu
I’magino (2): “Perversă mă vreţi?”, de Costin Ilie
I’magino (3): “Umbra”, de Viorel Ilişoi
I’magino (4): “Trebuie să uit!”, de Cezar Ioan
I’magino (5): “Hotărârea…”, de Traian Panghe
I’magino (6): “Belmondo”, de Florin Părăvan
I’magino (7): “Mi-ar fi plăcut”, de Doru Pop
Foto: Frizztext
Comentarii