*
Mi-ar fi plăcut
de Doru Pop
“Mi-ar fi plăcut să fiu bărbat. Să spun: Îmi bag aia… şi să nu-mi mai pese. De parcă, dacă ţi-ai băgat-o, înseamnă că nu mai trebuie să îţi faci griji de altceva. Un bărbat poate spune întotdeauna: mi se rupe, şi să treacă mai departe. Ca să nu mai vorbesc de chestia aia a lor cu care se laudă aiurea. Cine a inventat un organ atât de stupid? Poate că tocmai asta e dovada că Dumnezeu e bărbat, că l-a făcut să umble cu bărbăţia la vedere, să şi-o fluture pe unde trebuie şi pe unde nu trebuie. Hmm, pe unde şi-o flutură el acuma nici Dumnezeu nu cred că ştie. Da, uite, de pildă în clipa asta, dacă aş fi bărbat, aş putea să zic ce aia a mea şi să plec. Să nu stau ca o tâmpită, îndrăgostită, proastă de îndrăgostită, şi să îl aştept pe el să vină. Iar lui i se fâlfâie. Și ăștia doi, ce se uită la mine ca la o parcare de biciclete. Pun pariu că ăștia ar fi recunoscători să mă aștepte ei pe mine. Iar el, când l-am rugat, mi-a pus degetul pe buze şi mi-a spus că nu va întârzia, că doar la mine se gândeşte, că va veni, va fi punctual, nu ca de obicei. De fapt, poate că acum în mintea lui zice p… şi s-o ia naiba de proastă. Măcar de i s-ar rupe! M-am uitat a mia oară la ceas şi a mia oară mi-am spus că nu, bărbaţii nu au sentimente. De asta ar fi mişto să fiu bărbat, să nu am nicio emoţie, să mă doară în p…, cum zice el de multe ori atunci când se întâmplă câte o catastrofă sentimentală. Sau, cine p… a mea e ăsta! şi cu asta să termine povestea. El nepăsător, iar eu… îndrăgostită lulea! Lulea vine tot de la p…, pentru bărbaţi toată îndrăgosteala se adună acolo… şi nu mai ajunge la celelalte organe, în inimă deloc, iar în suflet, ce să mai vorbim… Ar fi bine să fiu bărbat, pentru că bărbaţii nu-și pierd capul, cel mult li se sucesc mințile. Aș vrea să fiu un bărbat îndrăgostit care să nu… sau care să… oricum, să nu i se rupă! şi pentru ce aştept, pentru un amărât de mărţişor. Uite-l că vine cu mâinile în buzunare! Normal, zâmbeşte ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat… Iubitule! Ce dor mi-a fost de tine!” El o sărută şi ea uită tot.
*
Notă. Din motive obiective, unul dintre semnatari nu mi-a trimis textul, aşa că am modificat ordinea. Am postat astăzi, duminică, textul lui Doru Pop, care urma să apară luni, iar mâine, de 8 martie, va apărea textul lui Costi Rogozanu. Marţi voi posta, surpriză!, textul unui cititor, copywriter în Bucureşti, care şi-a dorit să participe la acest proiect şi care îşi sărbătoreşte ziua de naştere tocmai în 9 martie.
Citiţi şi:
I’magino (1): “Sângerări”, de Alin Fumurescu
I’magino (2): “Perversă mă vreţi?”, de Costin Ilie
I’magino (3): “Umbra”, de Viorel Ilişoi
I’magino (4): “Trebuie să uit!”, de Cezar Ioan
I’magino (5): “Hotărârea…”, de Traian Panghe
I’magino (6): “Belmondo”, de Florin Părăvan
Foto: Julius Frumble
Comentarii